Aceste măsuri survin ca urmare a recomandărilor formulate de echipa de evaluare instituțională a ARACIS, ținând cont și de propunerile studenților. Totodată, ele se înscriu în „politica și strategia conducerii universității de stimulare a performanței și creativității în rândul studenților” a informat prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană. În acest an universitar, conducerea USV asigură, din soldul istoric al contului, finanțarea cu 30 de lei a fiecărei burse. „Conducerea USV va asigura, din aceeași sursă, întregul fond dedicat burselor sociale, la un nivel de maxim 10% din fondul total de burse. Ambele măsuri majorează semnificativ bugetul alocat burselor studenților, cu aproximativ 20%, și vor asigura posibilitatea utilizării fondului de burse primit de la MEN pentru bursele de studiu, performanță și de merit” a precizat prorectorul Purici. În ce privește bursele sociale, conducerea universității a precizat că se lucrează, în aceste zile, pentru „includerea USV într-un proiect sistemic, coordonat de MEN, prin care numărul beneficiarilor de bursă socială să fie extins considerabil. „Toate aceste măsuri vor permite unui număr mai mare de studenți să beneficieze de burse și va spori interesul studenților pentru educație, formare și dezvoltare profesională și personală. Estimăm că aceste fonduri (de la MEN și din venituri proprii) vor asigura burse pentru un număr de peste 2500 studenți în prima etapă, la care se vor adăuga cel puțin 2000 de studenți odată cu implementarea proiectului sistemic” a conchis prof. univ. dr. Ștefan Purici.
Măsuri de ultimă oră la Universitatea Suceava
Consiliul de Administrație al Universității Suceava a propus creșterea cuantumului minim al bursei de la 200 la 250 lei pe lună, precum și mărirea nivelului bursei de merit și performanță la minim 450 lei.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii