Cercetări în cazurile a două spargeri cu autori necunoscuți

 

Lucrătorii IPJ Suceava au demarat cercetările și încearcă identificarea autorilor în două spargeri înregistrate recent. Din câte se pare, hoții nu sunt pretențioși, plecând de la fața locului cu ce le-a căzut în mână. Din datele obținute de la IPJ, unul dintre furturi a avut loc la o locuință particulară de pe raza municipiului Fălticeni, pe parcursul nopții de miercuri spre joi. La adăpostul întunericului, spărgătorii au pătruns în garajul unui localnic de 40 de ani, după ce au dislocat mai multe scânduri din peretele de lemn al construcției. Din interior au plecat cu mai multe scule profesionale a căror valoare totală urmează a fi stabilită cu exactitate. Joi dimineață, în jurul orei 9, și agenții Postului de poliție Dornești au fost solicitați de un localnic de 43 de ani, administrator al unei societăți comerciale, care s-a plâns că, pe parcursul nopții anterioare, persoane necunoscute au intrat în magazin și i-au sustras bunuri. Cu ocazia cercetării locului faptei, polițiștii au stabilit că autorii au pătruns prin spargerea și forțarea ușii de acces și au sustras băuturi alcoolice, produse de uz personal și o sumă de bani rămasă din încasări. În ambele cauze, lucrătorii IPJ au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI