Profesorul Vasile Astărăstoaie

 

Cuvintele mele înșirate, ca un arc peste timp, reprezintă omagiul adus unui profesor puțin cunoscut, care a trudit din greu și a tăcut și, fără paradă, fără gândul la recompense și recunoașteri oficiale, s-a străduit să îndeplinească datoria de dascăl. Și dacă a rămas în umbra vremurilor scurse, până cine știe când, vina nu e a lui, care a depus toate eforturile să descifreze enigmele literaturii române, prin îndemnurile la hărnicie către elevi, aceștia, peste ani, împinși de greutățile vieții, l-au păstrat totuși pe domnul profesor în suflet. Domnul profesor Vasile Astărăstoaie s-a născut la 14 ianuarie 1914 din părinții Elena și Neculae Astărăstoaie. Școala generală a făcut-o în Bacău, a urmat liceul „Bacovia”, apoi Facultatea de filologie a Universității „Al.I. Cuza” Iași. S-a căsătorit cu Veronica Gheorghiu care a născut 3 copii: Elena – devenită profesoară de muzică la Liceul nr. 2 Fălticeni, Lucia – decedată și Vasile devenit peste ani rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, profesor universitar doctor, președintele Colegiului Medicilor din România. Domnul Vasile Astărăstoaie a funcționat la liceul din Tecuci, a fost asistent universitar la Facultatea de filologie Iași, a continuat la Liceul Agricol Fălticeni și, în final, la Liceul „Nicu Gane” Fălticeni până la pensionare. A izbutit, datorită muncii didactice perseverente, având o minte sănătoasă, ascuțită, să lumineze zeci de generații de adolescenți. Discernământul, claritatea gândirii, inițiativa și patosul, amploarea muncii desfășurate, au contribuit la realizarea „operei” de profesionist de excelență. A dus două vieți paralele: una profesională și alta de familie. Rezultatele muncii de-a lungul anilor îl recomandă ca un dascăl model, rămânând însă o figură modestă în umbra timpului scurs. A fost un cărturar care a răspuns „prezent!” la apelurile elevilor, proveniți majoritatea de la țară, din satele din zona orașului Fălticeni, un dascăl plin de tandrețe, având mireasma geniului didactic și blândețea ocrotitoare a unui părinte. Suferea din cauza suferințelor elevilor săraci, lua parte la necazurile lor cu inima deschisă, cu speranța și credința trează, era un om de omenie dincolo de catedră. Un om isteț și cuminte, cu un mare simț pentru frumos și o bunăvoință înnăscută, care jumătate era simț etic și jumătate simț estetic, un om cu o gândire profundă și o înaltă spiritualitate. Era împotriva metamorfozelor interpretării literaturii, făcea pledoarie pentru păstrarea zestrei sufletești a trecutului, a adevărului istoric, așa cum era acesta. Avea un excelent dar didactic în prezentarea literaturii române vechi, a creațiilor populare, aborda cu ușurință viața și activitatea iluștrilor poeți și scriitori români, evidenția valoarea artistică a textelor literare, contribuia la formarea unor imagini edificatoare asupra concepției bogăției preocupărilor clasicilor români, asupra multitudinii aspectelor reținute din operele marilor scriitori și poeți. Un depozitar de date, informații culese din studierea documentelor, un înțelept optimist, prin puritatea sentimentelor. Minuțiozitatea în prezentarea faptelor literare, utilizarea unui sistem ingenios în relevarea a o serie de caracteristici a speciilor literare, o nouă abordare și înțelegere a conținutului operelor literare, erau semne la înnoirile predării fenomenelor literare. Cele mai fericite zile ale adolescenței mele au fost acelea pe care le-am petrecut la Liceul „Nicu Gane” Fălticeni, între colegii mei de clasă și profesorii pe care i-am avut. Era o lume care mi s-a dezvăluit sub un alt aspect al toleranței, al omeniei, al respectului, al lipsei oricărui șovinism. Potențam cardinale trăsături morale: credință în reușită, speranță, demnitatea, omenia, sfințenia, un puternic suflu patriotic, o lume de valoare. Domnul profesor se impunea atenției noastre prin descoperirea valorilor literaturii noastre, prin simțământul de solidaritate care unea elevii cu profesorii, prin optimismul și frumusețea morală. Avea domnul profesor o îmbrăcăminte modestă, un costum bleumarin, o cămașă albă imaculată, o statură perpendiculară, o față frumoasă, cu ochi mici sub lentilele ochelarilor. Era într-o agitație continuă, scriind la tablă, întocmind scheme, comentându-le. S-a situat pe o treaptă valorică alături de înaintașii liceului, a făcut parte dintr-o lume onestă, harnică, cu o mare capacitate de muncă, ocupând un loc de excepție în ierarhia didactică fălticeneană. Activitatea didactică depusă îl recomandă pe domnul profesor Astărăstoaie Vasile ca pe un distins dascăl. Rodul unei îndelungate și răbdătoare trude a copleșit nu numai prin frumusețe, dar și prin tămăduitoarea putere educativă. Domnul profesor Vasile Astărăstoaie a scris o pagină importantă în monografia unității școlare unde a profesat. Prin rigurozitatea, caracterul larg comprehensiv și varietatea activităților sale, a fost un continuator al pleiadei de dascăli din Liceul „Nicu Gane” Fălticeni. VALERIU SANDOVICI