Suceava

Conferința regională a furnizorilor de formare profesională

 

Asociația Patronală a Furnizorilor de Formare Profesională din România (APFFPR) organizează, pe 25 septembrie, începând cu ora 10, la hotelul Zamca din Suceava, Conferința regională a furnizorilor de formare profesională din Regiunea Nord-Est, în cadrul proiectului „Calitate într-o economie bazată pe cunoaștere!”. Conferința regională va reuni, potrivit unui comunicat al organizatorilor, furnizori importanți de formare profesională și autorități ale statului din Regiunea Nord-Est, susținători și promotori ai importanței învățării pe tot parcursul vieții și ai implementării calității în formarea profesională a adulților. Printre participanți se numără și reprezentantul ANC, Mihaela Udrea, director al Direcției Formare Profesională a Adulților, Control, Reglementare și Monitorizare, Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC). Prin intermediul acestui proiect, angajații și colaboratorii furnizorilor de formare profesională au posibilitatea de a participa la cursuri oferite gratuit în ocupații din domeniul calității: auditor al calității, specialist în sistemul calității, evaluator de furnizori de formare, manager al sistemului de management al calității, manager îmbunătățiri procese, consultant sistem calitate. Furnizorilor de formare profesională li se oferă posibilitatea de a implementa gratuit, în cadrul organizației, diverse instrumente de asigurarea calității. Înscrierile la cursurile gratuite se pot face pe website-ul proiectului, Calitateinformare.ro.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI