Un tânăr de 23 de ani a intrat în atenția polițiștilor după ce, sub perdeaua întunericului, transporta de zor cu un autocamion zeci de metri cubi de lemn, fără a avea vreun act privind proveniența acestuia. Potrivit informațiilor obținute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, conducătorul auto a rămas fără marfă și s-a ales cu amendă de 2.000 de lei. Joi, în jurul orei 1.20, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a oprit pentru control pe DJ 176, pe raza comunei Vatra Moldoviței, un ansamblu compus din autoutilitară și remorcă, care transporta material lemnos. La controlul documentelor, șoferul, un tânăr de 23 de ani, din comuna Marginea, a prezentat doar actele personale și ale ansamblului de vehicule, iar pentru marfa transportată a declarat că nu deține niciun fel de documente de proveniență sau pentru transport, întrucât a încărcat lemnul de pe raza localității Moldovița, de unde l-a achiziționat de la o persoană pe care nu o cunoaște. Materialul lemnos a fost transportat la depozitul Ocolului Silvic Vama, unde a fost inventariat de personalul silvic, rezultând 23,66 mc, în valoare de aproximativ 3.000 lei, cantitate ce a fost confiscată și predată în custodie personalului depozitului. În plus, conducătorul auto a fost și sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii