Ungureanu a declarat că a făcut acest lucru în cursul dimineții de luni și că nu intenționează să se alăture în mod oficial niciunui grup politic din CL Suceava. Daniel Ungureanu a fost prezent săptămâna trecută, la Cetatea de Scaun a Sucevei, alături de simpatizanții PMP care au întâmpinat-o pe deputatul de Roman, Elena Udrea, și au condus-o în timpul vizitei sale prin Cetate. La ultima ședință extraordinară de CL Suceava, când se dorea înlocuirea viceprimarului PSD Gavril Vîrvara cu PDL-istul Lucian Harșovschi, consilierul Daniel Ungureanu a lipsit, deși după el a fost trimis special un avion care să îl aducă în timp util la ședință. Doi consilieri de la PNL, Vasile Mocanu și Corneliu Vornicu, sunt așteptați să facă pasul către PLR. Teoretic, opoziția avea în CL Suceava 16 voturi din 23. Practic însă, în momentul de față, PNL se poate baza doar pe 13 voturi. Aleșii locali mai au la dispoziție câteva săptămâni până să decidă din ce partid doresc să facă parte până la finalul mandatului, în vara lui 2016.
Consilierul local sucevean Daniel Ungureanu, ales pe listele PDL, a depus ieri la secretarul Primăriei municipiului Suceava actele prin care își anunță dorința de a activa ca independent în cadrul Consiliului Local Suceava.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii