Aproape 18% din cadrele didactice din județ sunt suplinitori

> În anul școlar 2014-2015, numărul preșcolarilor și al școlarilor este mai mare, față de anul precedent creșterea fiind de la 117.731 la 119.296 de copii de grădiniță și elevi
 

În anul școlar 2014-2015, în județul Suceava vor preda în învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal și profesional 8.011 de cadre didactice, a anunțat șeful Inspectoratului Județean Școlar, prof. Gheorghe Lazăr, adăugând că, dintre acestea, 6.667 sunt cadre didactice titulare, iar 1.186 dascăli suplinitori (17,7%). Potrivit șefului IȘJ, 68 de cadre didactice din totalul menționat au doctoratul, 3.491 – gradul didactic I, 1.528 – gradul didactic II, 1.443 – definitivatul, iar 158 sunt debutanți. Pe de altă parte, Lazăr reliefează că, dacă în anul școlar trecut în județul Suceava au fost constituite 3.752 de grupe de preșcolari și clase de elevi, anul acestea au sporit la 3.793. Numărul celor înscriși în sistemul de învățământ sucevean a crescut de la 117.731, la 119.296 de preșcolari și școlari. Pentru asigurarea frecvenței la cursuri, în județul Suceava sunt asigurate 109 microbuze școlare în funcțiune, care asigură transportul elevilor către unitățile de învățământ. Din total, 19 au intrat în dotarea unităților administrativ-teritoriale în preajma noului an școlar, alte 19 urmând a sosi în județ în perioada următoare. „Toate microbuzele școlare ale unităților de învățământ au autorizațiile necesare și șoferi atestați. Microbuzele școlare nou repartizate sunt în procedură de autorizare, dar șoferii au obținut deja atestatul” a declarat șeful IȘJ, Gheorghe Lazăr. La majoritatea școlilor sunt asigurate spațiile necesare pentru derularea programului „Laptele și cornul”, în urma unui control evidențiindu-se că toate unitățile școlare cu personalitate juridică dispun de frigidere pentru păstrarea laptelui. În comunele, orașele și municipiile județului Suceava funcționează 804 unități preșcolare și școlare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI