Manifestarea a început cu o conferință județeană a PSD Suceava, iar în acest timp organizatorii încercau să stabilească o legătură stabilă pentru transmisiunea în direct a întrunirii de la Alba Iulia, unde se afla conducerea PSD. În debutul Conferinței județene a PSD Suceava au vorbit invitații din partidele aflate la guvernare alături de PSD. Între cei care au luat cuvântul a fost președintele UDMR Suceava, Clara Hapenciuc, care a vorbit despre democrație și de modul în care partidele pot coopera. Liderul PC Suceava, deputatul Cezar Cioată, a făcut sala să zâmbească vorbind despre idealurile USL, el fiind ales deputat inițial din partea PPDD. El a spus că trebuie să se bată cu regimul Băsescu până la capăt. „Vă cer să punem împreună efortul comun. Dezbinați nu vom reuși niciodată. Sigur va fi că Băsescu nu va mai fi președinte. A doua veste bună, că nu vom mai fi o societate în care să se propage dezbinarea și ura. Avem o echipă aici, PSD, UNPR, PC și mai nou PLR. Ne dorim să fim pe primul loc și asta înseamnă că ne-am făcut datoria. Am foarte mare încredere că la Suceava vom câștiga” a spus Cioată. Liderul interimar al PLR Suceava, deputatul Constantin Galan, a vorbit și el despre spiritul USL și despre angajamentul luat în 2012. El a spus că PLR vrea păstrarea majorităților din consiliile locale și Consiliul Județean și că susține și „majoritatea grupurilor parlamentare”. Liderul PPDD Suceava, Traian Tudor, a arătat că prețuiește organizația PSD Suceava și speră că această organizație va crește. El crede că în turul al doilea al alegerilor prezidențiale se vor înfrunta Victor Ponta și Dan Diaconescu. După discursurile invitaților s-a trecut la lucrările Conferinței județene PSD Suceava, iar cei 885 de membri prezenți au votat cu toții pentru desemnarea lui Victor Ponta drept candidat la Președinție. Cei prezenți au stabilit, prin vot, să fie și delegați la Congresul online al PSD. Președintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, le-a mulțumit membrilor PSD prezenți pentru că din 2011 au reușit împreună să aibă succes în toate rundele de alegeri, fiind câștigate toate bătăliile electorale. El a amintit că 2013 a fost un an fără alegeri și că PSD s-a concentrat pe administrație și și-a exprimat încrederea că anul 2015 va fi un an liber de acte electorale, când „vor curge” banii din proiectele cu finanțare europeană. „Nu mulți credeam că, din aproape președinte, Antonescu să devină aproape nimic, dar s-a întâmplat și USL s-a spart. Cu toată mândria am apreciat ce ați făcut fiecare dintre dumneavoastră și că v-ați făcut datoria și nu ați fost politicieni care ați provocat ceartă și scandal. Avem conștiința votului dat de oameni”, a spus Nechifor. El a subliniat că pe formatul USL la care s-a raliat UNPR, de la un scor de 44% la alegerile locale, PSD a ajuns în Suceava la 53%. Nechifor a mai spus că Suceava va vota Victor Ponta, care este de departe cel mai bine plasat candidat la aceste alegeri. Ulterior a început congresul online al PSD, dar conexiunea era de slabă calitate, iar membrii PSD din sala din Suceava nu au înțeles ce se întâmpla în sala din Alba Iulia, de unde se coordona congresul. O parte dintre participanți au părăsit sala și au mers pe terasa din fața Casei de Cultură sau chiar spre casele lor, iar organizatorii au reușit ulterior să se asigure măcar sunet coerent, pe imagini preluate de pe Antena 3, care erau transmise cu întârziere mare față de sunet. În aceste condiții, membrii PSD Suceava au audiat discursul de candidat al lui Victor Ponta și chiar au aplaudat unele declarații ale acestuia. După încheierea discursului președintelui PSD, întrunirea de la Casa Culturii s-a încheiat, social-democrații suceveni grăbindu-se spre case.
Victor Ponta a fost desemnat, vineri seara, candidat al PSD la Președinția României la primul congres online al partidului, la Suceava participând la acest eveniment, în sala Casei de Cultură, 885 de delegați.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii