Lecția de (la) teatru

Comparația lumii cu un teatru e foarte veche. Iar pentru a sprijini cele ce urmează a fi spuse, mă opresc doar (și anume!) la vorbele lui Wiliam Shakespeare: „Lumea-ntreagă e o scenă, iar toți oamenii-s actori”. Asta pentru a ajunge mai lesne chiar la scenă și primprejurul ei, mai exact la scena din Fălticeni (aici evenimentele de gen capătă frumoasă și consistentă tradiție), unde recent s-a desfășurat încă un festival „Birlic”. Și unde regizori și actori cu greutate au adăstat la sfat, după cum ați aflat, cu tinerii care se încumetă, cu înaripate elanuri și cu multe emoții, să urce și să evolueze „pe scândură”, unii năzuind chiar a deveni, prin studii și practică, profesioniști.

 

Dar acolo, printre alții și printre altele, actorul și profesorul de teatru Dan Tudor spuse: „Ne străduim să îi îndepărtăm de teatru pe cei care iubesc teatrul dar nu pot să-l facă!”. Așadar, pe cei stârniți la o adică de un sentiment (și acela, poate, perisabil), însă nedăruiți ca atare și, mai mult, ce se reazemă doar pe sentimentul acela plăpând, nu și pe stropii de sudoare ce-i presupune travaliul actoricesc implicat și asumat. Iar acum coborând de pe scenă în sală, în lume, să zicem: Ce bine ar fi să existe și să se manifeste astfel, precum profesorul acesta de teatru, cât mai mulți educatori și formatori! Fiindcă doar astfel breslele și societatea ar avea parte de numeroși meseriași, nu de atâția cabotini în roluri de meseriași…