Student de la USV, găsit spânzurat într-o pădure aproape de Dorohoi

 

Descoperire macabră, la sfârșitul săptămânii trecute într-o pădure din apropierea orașului Dorohoi. Corpul unui tânăr a fost găsit atârnând printre crengile unui copac, cu o funie în jurul gâtului. Criminaliștii botoșăneni au găsit în buzunarele băiatului actele sale, dar niciun bilet prin care acesta să fi justificat gestul sinucigaș. Tânărul spânzurat se numește Silviu Marian Lungu, din Dorohoi, avea 25 de ani și era student la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Științe Economice. Se pare că studentul sucevean și-a pus capăt zilelor pentru că suferea din dragoste, având o relație cu o tânără aflată în sistemul de protecție, într-un cămin din localitatea Pomârla. Fotografia fetei a fost găsită de altfel asupra tânărului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: