Circ făcut de un tânăr beat din Vatra Moldoviței

> După ce s-a certat cu părinții, a distrus și gardul cimitirului din localitate
 

Consumul de băuturi alcoolice l-a determinat pe un tânăr de 28 de ani din localitatea Vatra Moldoviței să facă un adevărat circ luni seara, atât la locuința părinților săi, cât și prin comună. Acum el s-a ales cu dosar penal ce conține nu mai puțin de trei capete de acuzare, pentru care va trebui să răspundă în fața organelor competente. Potrivit informațiilor oferite de Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, faptele au ajuns la urechile polițiștilor din Vatra Moldoviței în jurul orei 20.20, când a fost solicitată în ajutor o patrulă aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității. Polițiștii au fost sesizați că, pe fondul consumului de alcool, tânărul a provocat un scandal monstruos la locuința părinților, cărora de altfel le-a adresat și diferite amenințări. Nervos, omul nu s-a oprit doar la atât, iar după ce a părăsit casa părintească i s-a pus pata pe gardul ce împrejmuiește cimitirul satului, distrugând o parte din el. Plecați în căutarea lui, agresorul a fost identificat de polițiști în trafic, pe DJ 176, pe raza localității, în timp ce se plimba cu autoturismul. Întrucât prezenta halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest și să fie condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Dar, cum era și de așteptat, tânărul a refuzat categoric ambele variante. Conform sursei citate, în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor „amenințare, distrugere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI