Mărturii din leagănul creștinismului (2)

1. Pelerinaj între Betleem și Sinai

 

În drum spre Sfânta Mănăstire am avut parte de cea mai mare surpriză a vieții noastre, să poposim la râul Iordan, în locul unde Sfântul Ioan Botezătorul a botezat pe Mântuitorul Iisus Hristos și unde s-a arătat Sfântul Duh sub chip de porumbel, când s-au auzit din cer cuvintele Domnului: „Tu ești fiul meu cel iubit, întru tine am binevoit” (Marcu 1, 11), loc sfânt unde părintele Isai Daniel, ghidul-duhovnic, ne-a botezat și pe noi cu apa sfântă a Iordanului. Aproape de acest loc se află în pustiu Mănăstirea Sf. Gherasim, locul pe unde a propovăduit Ioan Botezătorul, loc unde cel mai mare sfânt a mustrat pe cărturari și pe farisei, dar a mângâiat întotdeauna pe cei săraci botezându-i în Iordan în numele iubirii hristice. Aici, la Mănăstirea Sf. Gherasim întemeiată în sec. al IV-lea de Sfântul Gherasim de la Iordan, se crede că ar fi poposit Sfânta Familie în fuga ei spre Egipt, despre care stă mărturie astăzi o capelă subterană, ce provoacă și azi pelerinilor emoții pentru soarta Pruncului Iisus, a Maicii Domnului și a lui Iosif. După ce ne-am închinat la icoanele mănăstirii, unde s-au nevoit întemeietorul sfântului locaș și urmașii săi, am aflat lucruri extraordinar de semnificative. Sf. Gherasim, în singurătatea pustiei, se împrietenise cu un leu, care l-a slujit până la moarte, dar și după moarte, căci din dragoste și devotament animalul se stinge pe mormântul stăpânului său. Rămânem uimiți și de întâmplarea cu Zosima cuviosul, ce a descoperit-o pe Sf. Maria Egipteanca pe care a împărtășit-o cu Sfintele Taine și a înmormântat-o creștinește cum i se cuvenea unei sfinte (se. VI). Ca toți pelerinii, urcăm pe terasa Sfintei Mănăstiri, cochetă și sobră, ca o cetate medievală. Observăm Marea Moartă, Ierihonul, Iordanul cu splendoarea sa de rai în pustiu, apoi privim pe direcția drumului nostru Munții Quamran, unde s-au găsit în peșteri manuscrisele sfinte. În scurt timp trecem pe lângă peșterile ce-au dăruit omenirii Textele Sfinte și rămânem uimiți că ici-colo la distanțe apreciabile găsim oaze de verdeață făcute de mâna omului, care a adus pământ fertil și apă ca să dea viață palmierilor și cântecului păsărelelor. De-a lungul Mării Moarte, ce se întinde pe 97 km lungime și 20 km lățime prin dogoarea pustiului Negew, constatăm stupefiați o evaporare masivă a apei ce lasă imense plaje de sare, ce par a amenința cu dispariția însăși marea sărată și fără de viață. Întâlnim totuși două fabrici, una de prelucrarea sării, iar alta de creme medicale, și oaza stațiunii Ein-Bokek, ca să ajungem cale de 400 km în golful Akaba-Eilat și orașul Eilat de pe malul Mării Roșii, cu apă limpede ca de izvor și pești exotici, ce se găsesc doar aici. Admirăm cât se poate acest oraș de la granița dintre Israel și Egipt, în mijlocul unui pustiu interminabil, facem mici cumpărături pentru suveniruri, vama și intrăm într-o țară ce se afla pe picior de război civil, cu soldați înarmați și mitraliere în punctele de observație, ca să fim totuși preluați de ghizi egipteni, foarte politicoși și comunicativi (în limbile engleză și rusă). Străbatem tot prin pustiu, predominant muntos, Peninsula Sinai, încă vreo 200 km, și ajungem, seara târziu, în câmpie. Mai bine zis, frumoasa poiană Al-Ruha, aproape de poalele Munților Sf. Ecaterina, a Munților Sinai și Horeb a Sf. Ilie, la o adevărată cetate a credinței ortodoxe, Mănăstirea Sf. Ecaterina, primul centru monastic, administrat de greci, o cetate spirituală cu ziduri de vreo 30 de metri, ce se înalță în mijlocul unei vegetații luxuriante, apărute ca din senin în pustietatea munților vulcanici, care strălucesc la lumina lunii, străjuind moaștele Sf. Ecaterina, dar și „Rugul arzând” al lui Moise, ce se află în spatele altarului, loc divin, de unde Dumnezeu i-a vorbit lui Moise: „Moise, Moise!”. Iar el i-a răspuns: „Iată-mă, Doamne!”. Iar Domnul a zis: „Nu te apropia aici! Ci scoate-ți încălțămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt…” (Ieșire 3,1-5). Admirăm, cât se poate, noaptea, peisajul divin al locului, respirăm aerul sfânt de aici, unde Moise a vorbit cu Dumnezeu, apoi cinăm, ne odihnim o oră-două, ca să ne trezim cu noaptea-n cap și să plecăm pe Muntele Sfânt Sinai, spre locul unde Domnul ne-a dăruit prin profetul Moise „Tablele Legii”. Suntem conduși de beduini, cărora aici li se zice vlahi (să fie cu adevărat strămoși aduși de la noi de împăratul Iustinian, în sec al VI-lea, la muncile Cetății Sfinte?). Cu cămile după noi, asaltăm stâncile de cremene la lumina Lunii pline, ce strălucea ca ziua, făcându-ne lanternele de prisos, ca să străbatem hotărât cei 2250 m până la capela sfântă a lui Ietro, socrul lui Moise. Facem popas după popas la frații beduinilor, ce ne așteptau cu apă, sucuri și cafeluțe calde. Cine nu putea urca, era dus de cămilele beduinilor, iar pe ultimele 750 de trepte erau conduși cu grijă de harnicii colegi de drum, ce-și câștigă cu greu existența atât pentru ei, cât și pentru cămile. În sfârșit am ajuns pe culmea Muntelui Sfânt Sinai, unde Moise a primit „Tablele Legii” de la Dumnezeu pentru poporul evreu, ce rătăcea de 40 de ani, în locul Sfânt al Paraclisului actual, ce străjuia, cine știe de când, muntele sfânt. În frigul nemilos al răsăritului de soare, ce se lăsa așteptat, ne-am cuibărit care încotro la adăpost, cufundându-ne fiecare în rugăciuni tainice, în dialog cu Domnul, tocmai aici, unde a coborât cerul pe pământ împreună cu Atotputernicul Dumnezeu, care a adus omenirii „Tablele Legii”, ca să trăiască în pace, cu dragoste și frică de Cel de Sus, Stăpânul cerului și-al pământului. La răsăritul soarelui, Muntele Sinai se lumina cu lumina divină ce se apropia din depărtări cosmice deasupra pustiului Sinai, străbătând crestele munților până la Paraclisul lui Ietro, în care se țin slujbele o dată pe an, cu altar ortodox, ce marca cel mai măreț loc al întâlnirii dintre Creator și Om, aici, în Țara de piatră și foc. Apoi, părintele Isai Daniel a evocat din Sf. Scriptură marile momente ale Facerii Lumii și ale Rugului arzând, precum și momentul primirii celor zece porunci, care citite aici, pe Muntele Horeb-Sinai, se dăruiau acum cu ajutorul duhovnicului nouă pentru veșnica luare aminte. Rugăciunea „Tatăl nostru” rostită de pelerinii noștri răsuna atotstăpânitor aici, între Pământ și Cer, în fața Tatălui Ceresc, alături de spiritele prorocilor Moise și Ilie. Simțeam cu toții revărsarea luminii și a căldurii divine în sufletele noastre – blagoslovenie de o viață –, cu care am coborât Muntele Sfânt fericiți la culme, făcând loc altui grup. Trăiam norocul pelerinilor ce sărută zorile și Lumina Creației pe Sf. Munte, munte de foc cu roci topite, ale cărui versanți înalți, goi, măreți și greu de învins, ne așterneau acum la picioare cărarea milenară a marelui Moise și a călugărilor rugători, ca să ajungem și noi la Liturghia de dimineață și să ne închinăm la sfintele icoane, vechi de peste un mileniu, drept mulțumire de izbânda noastră spirituală fără precedent. Așa am și făcut, majoritatea care am coborât la timp, am stat la Sf. Liturghie, apoi împreună cu toți colegii de drum am sărutat cu evlavie icoanele minunate, am sărutat Moaștele Sf. Ecaterina și am primit cu toții în dar de la părintele stareț câte o verighetă de argint asemenea miresei Sf. Mc. Ecaterina din Alexandria – Mireasa lui Iisus Hristos –, pentru a ne lega și noi mai mult viața noastră viitoare de credința ortodoxă și de Mântuitor. Trecem pe lângă Altarul Sfânt, unde în sec. al XI-lea a liturghisit Sf. Ioan Scărarul și Grigore Sinaitul. Descoperim, stupefiați, peste milenii, minunea minunilor – Rugul de foc –, verde și plin de viață, în spatele altarului, ce respiră de veacuri și veacuri sfințenie și devotament divin. Vizităm muzeul mănăstirii, ce adăpostește poate cele mai vechi icoane ortodoxe din lume și alte obiecte de cult. Nu mică ne-a fost mirarea la vizitarea osuarului Mănăstirii, unde am văzut o piramidă mai mult decât milenară de cranii și tălpi cu glezne roase de vreme prin pustiu și, mai ales, jilțul de spovedanie în care zăcea Ștefan Sinaitul (sec. al XIV-lea) în exercițiul funcțiunii, așteptând parcă să-i spovedească pe pelerinii din fața ochilor săi. Cu gândul la Sfânta Spovedanie și Împărtășanie – datorii sfinte ale fiecărui creștin –, ne retragem la masă fericiți la culme de minunile văzute și produse în fața ochilor noștri și plecăm la lungul drum ce ne aștepta prin pustiu, cu rugăciunea colectivă inițiată de duhovnicul nostru de drum, părintele Isai-Daniel. Ne oprim spre seară la Eilat, pe malul Mării Roșii, unde ne băgăm și-n apa caldă alături de neobosiții pești exotici, ce străluceau de frumusețe. Trecem apoi pe lângă stațiunea Bok-Rek și Marea Moartă, cea a Sodomei și Gomorei, mai admirăm Iordanul cel Sfânt și dătător de viață în pustiu și ne îndreptăm spre Ierusalim și Betleem, ce urma să fie gazdele noastre sfinte de peste Sfintele Paști. IOAN CHIDEȘCIUC