Carte de zidire sufletească

IX. Problema sexuală

 

22. Un adevărat prieten În Convorbirile călătorilor germani a lui Goethe, o mică societate discută tema: Ce este o povestire morală? Toți suntem de acord că o povestire nu este morală prin tendința ei, ci mai mult prin descrierea fără prejudecată a omului real, din care descriere reiese că omul are în sine puteri mai înalte spre a se ridica deasupra naturii. Unul dintre cei de față spune povestirea următoare: Un spaniol, căpitan de corabie, o părăsește timp de doi ani pe tânăra lui soție. El consideră însă natura omenească prea slabă spre a pretinde soției să-i rămână credincioasă. Îi îngăduie, deci, să-și caute un drăguț când se va plictisi de atâta așteptare. Ea refuză indignată și-i jură credință. Dar, după câteva luni de la plecarea lui, dorințele lumești se deșteaptă și atunci îl invită la dânsa pe un tânăr care-i plăcea, îi destăinuie după câteva săptămâni îngăduința bărbatului ei și-l roagă să-i țină de urât. Dânsul îi făgăduiește să-i facă pe voie. Totuși, mai întâi, el trebuie să îndeplinească un jurământ, care-i poruncește să postească câteva luni și să-și impună tot soiul de lipsuri. Acest timp s-ar scurta însă dacă o persoană de încredere ar împărți cu dânsul canonul lui. Dacă ea vrea să postească cu dânsul, să se canonisească și să muncească din greu, aceasta îi va duce pe amândoi mai curând la scop. Dânsa făgăduiește; el o vizitează din când în când și-i insuflă curaj. Ea slăbește din cauza postului, iar cu munca grea nu se împacă deloc. De dragul lui, stăruie; simte cum îi sporesc puterile pentru biruință. La urmă înțelege unde bătea el și-i mulțumește mișcată, cu aceste cuvinte: – Cum ți-aș putea mulțumi? M-ai făcut să simt că, pe lângă patimi, mai este în noi ceva care le poate ține cumpănă, că suntem în stare să renunțăm la orice bun cu care ne-am obișnuit și să alungăm până și dorințele cele mai aprinse. M-ai adus în această școală prin amăgire și speranță. Nu mai e însă nevoie de ele, odată ce am făcut cunoștință cu eul nostru cel bun și puternic care sălășluiește în noi așa de tăcut și de liniștit și care, până să câștige sceptrul în casă, face să i se observe prezența numai prin gingașe amintiri.