Prima atestare documentară a Reusenilor (Răosenilor) datează din vremea lui Alexandru cel Bun, când satul trece din proprietatea lui Răvas – Suceava în cea a credinciosului boier al voievodului Stroici. O altă mențiune documentară a satului Reuseni datează din 24 septembrie 1468, dar se pare că vechimea așezării este mult mai mare, deoarece, în urma cercetărilor arheologice de suprafață efectuate în aria administrativă a localității de astăzi, s-a putut deduce, pe baza materialelor ceramice recoltate, că aceasta se va fi constituit în a doua jumătate a veacului al XIV-lea, asemenea multora dintre așezările rurale din zona bazinului mijlociu al râului Suceava.
Biserica Reuseni
Un document original păstrat în colecțiile Academiei Române relatează că proprietar al unei jumătăți din satul „Raoseni” a devenit, la data menționată, unul dintre boierii credincioși ai lui Ștefan cel Mare și anume „pan Șteful Cernătescu”. Dar atestarea cronicărească a Reusenilor se leagă nemijlocit de anul 1451, când aici își găsește sfârșitul tragic Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare, care, invitat fiind de credinciosul său boier Șteful Cernohot, participă la nunta fiului acestuia, nuntă la care, pe lângă alți curteni, s-a aflat și fiul său, Ștefan. Împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment sunt astfel relatate de cronicile vremii: „…văleatul 6963, după doi ani de domnie a lui Bogdan Vodă, scrie Litopisețul cel Moldovenesc, că au venit fără veste Pătru Aron, ce l-au poreclit Aron, și au aflat pe Bogdan Vodă în satul Reuseni, în jos de târgul Sucevei și au lovit vineri în răsăritul zorilor, octombrie 15/16 și au tăiat capul lui Bogdan Vodă. Deci au statut la domnie Aron Voda”. Documentul mai precizează: „Petru Aron însoțit de supușii săi merge la Suceava, urcându-se pe tronul rămas văduv de curând, în timp ce credincioasele slugi ale lui Bogdan au îngropat într-un mormânt comun din grădina bisericii trupurile celor ce au căzut pradă luptei fratricide pentru domnie.” Cât o fi rămas în acest mormânt comun trupul neînsuflețit al lui Bogdan nu are cum să se știe și atât cronicile cât și istoricii de mai târziu au ajuns la concluzia că el nu a fost înhumat în biserica Bogdana de la Rădăuți, după cum se pronunța și Nicolae Iorga, iar de biserica din Reuseni nu se știe încă nimic, deoarece este o biserică care nu a fost cercetată încă, fiind o biserică cam uitată, deși are o însemnătate foarte mare atât din punct de vedere istoric, cât și în lanțul evolutiv al marii arhitecturi moldovenești. Recente cercetări arheologice parțiale, desfășurate în vederea întocmirii proiectului de restaurare, încă nu au putut proba dacă Bogdan al II-lea a fost reînmormântat la Reuseni, dar poate continuarea cercetărilor, ocazionată de lucrările de restaurare, păstrează încă această șansă, deși încă din 1937 se știe de existența unei pietre de mormânt descoperite în vatra dispărutului sat Secuieni, ca masă de altar, situată în apropiere de Reuseni, spre Drăgușeni, piatra despre care majoritatea specialiștilor au emis părerea că ar aparține mormântului lui Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare. Această piatră, păstrată doar pe jumătate, poartă următoarea inscripție; ,,Aceasta este groapa robului lui Dumnezeu, a lui Bogdan Voievodul, a tatălui… octombrie 15.” În interiorul bisericii, deocamdată se află un singur mormânt, cu piatra funerară în zid despre care se crede că ar aparține fostului boier T. Mihalachi. Cercetările arheologice efectuate de cel ce nu mai este printre noi, arheologul Florin Hău, au arătat existența de fapt a trei morminte, dar care nu au putut fi identificate deoarece nu s-a descoperit niciun obiect funerar pe seama căruia să se poată face datarea. În exterior s-au identificat șase morminte în dreptul altarului. Înălțarea Bisericii Biserica din Reuseni a început a fi zidită din porunca lui Ștefan cel Mare în ziua de 8 septembrie 1503, ilustrul voievod murind la 2 iulie anul următor, dată la care lucrările de construire nu erau încheiate. Abia Bogdan al III-lea, fiul și urmașul lui Ștefan cel Mare, va asista la sfințirea bisericii, după 18 septembrie 1504, an începând cu care hramul acesteia a devenit „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Stabilirea de către ctitor a acestui hram nu este întâmplătoare, întrucât năpraznicul sfârșit al tatălui lui Ștefan cel Mare, anume Bogdan al II-lea, el însuși voievod al Moldovei între 12 octombrie 1449 si 15 octombrie 1451, a fost aidoma celui al înaintemergătorului său de la începuturile creștinismului, Sf. Ioan Botezătorul. Acest lucru reiese și din conținutul pisaniei ce se află deasupra ușii de intrare în biserică, dăltuită în piatră, din peretele masiv al pronaosului, în limba slavonă, al cărei conținut este: „În anul 7011 (1503) septembrie 8; Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn al Țării Moldovei, a binevoit și a zidit această biserică, în numele Tăierii capului cinstitului și slăvitului prooroc, Mergătorul înainte, Ioan Botezătorul, în acest loc, unde a fost tăiat capul tatălui său Bogdan Voievod. Și ajungându-l moartea pe Ștefan Voievod, veșnica lui pomenire, și fiul său Bogdan a dus mai departe cele începute de tatăl său și s-a săvârșit această biserică în anul 7012 (1504) luna septembrie 18” . Monumentul a servit și servește ca biserică parohială a satului Reuseni. Este în formă de corabie în exterior și sub formă de cruce în interior. Biserica este zidită din blocuri mari de piatră, grosimea pereților ajungând până la 1,6 m. Descrierea monumentului Biserica din Reuseni este aproape identică cu Biserica Arbore (1502) ctitorită, asemeni voievodului său, de Luca Arbore, hatman al Sucevei, și credincios slujitor al lui Ștefan. Diferențele dintre cele două biserici constau numai în dimensiuni mai mari la Reuseni, toate celelalte elemente de arhitectură și construcție fiind aceleași. Biserica din Reuseni este fără turlă și fără abside laterale marcate în exterior. Turla a fost adăugată în anul 1907 datorită lucrărilor de reparații care s au făcut la acoperișul bisericii de către antreprenorul Konrad Bittner, în timpul păstoririi preotului Ștefan Marian, când dranița foarte veche și într-o stare avansată de degradare a fost înlocuita cu tablă. Atașarea turlei deasupra bisericii a făcut să i se schimbe înfățișarea originară epocii lui Ștefan cel Mare după cum spune chiar Romstorfer, unul dintre cei mai buni și pricepuți arheologi, care au pus chiar bazele arheologiei în Bucovina până la primul război mondial, alături de istoricul Raimund Kaindel. Tot în această perioadă a fost renovat și iconostasul, de către pictorul Anton Orobco, și s-a făcut un nou policandru, cu 24 de brațe din bronz, în naos, lucrat de aurarul Alexandru Canciutchi din Cernăuți. După toate aceste lucrări efectuate asupra monumentului a avut loc resfințirea bisericii de către ÎPS Arhiepiscopul și Mitropolitul Bucovinei și Dalmației dr. Vladimir de Repta la data de 21 noiembrie 1907. Iar în anul următor a fost construită și o nouă clopotniță, care există și astăzi. Rolul absidelor laterale este preluat în interior de două alveole amprentate în grosimea zidurilor de nord și sud ale naosului, bordate fiecare de perechi de colonete angajate, din piatră cioplită, cu frumoase baze și capitele, asemeni celor ale ancadramentelor ce bordau ușile epocii. Proscomidia și diaconiconul reprezintă mici nișe aflate în absida altarului. Naosul este boltit în sistem moldovenesc, cu arce piezișe din piatră sculptată, asemeni arcului triumfal, pe care se așează o calotă sferică, relativ amplă . Pronaosul este boltit într-un mod caracteristic, prin suprapunerea unei calote sferice pe perechi de arce longitudinale și transversale, ce se nasc succesiv unele din altele, reducând deschiderea necesar a fi boltită. Ancadramentele de piatră ale ușilor și ferestrelor, cu deschideri relativ mici, sunt rafinat sculptate, cu influențe evidente de Renaștere, ca prime însemne apărute în arhitectura Moldovei . În exterior, biserica ridicată pe un soclu înalt profilat, din cărămidă în cant și din piatră la colțurile ieșite, asemeni tuturor bisericilor din epocă, își prelungește zidurile longitudinale într-un mod specific, dincolo de limita exterioară a pronaosului, unite în partea superioară printr-o boltă cilindrică, formând o nișă adâncă de 2,5 metri, după unii clopotniță și altar exterior în același timp. Înaintemergători Monumentul a servit, cum am mai amintit, și ca biserică parohială, în care au slujit de-a lungul timpului numeroși preoți, din care amintim doar pe cei găsiți în unele documente: pr. Andrei Galin – până la 1805, pr. Ioan Galin – 1806, pr. Nicolae Galin – 1806-1832, pr. Iordache Galin – 1832- 1833, pr. Lazăr Marian – 1833- 1868, pr. Nicolai Manarazan – 1868-1874, pr. Eugen Vorbchivoici – 1875-1898, pr. Constantin Ursachi –1898, pr. Teodor Bumbac – 1898-1902, pr. Ștefan Marian –1902-1937, pr. Mihai Ioachimciuc – 1937- 1941, pr. Nisioi Ioan – 1941- 1942, pr. Titus Hariton – 1942- 1950, pr. Dimitrie Filipescu – 1950-1959, pr. Teofil Lupastean – 1959-1960, pr. Gheorghe Rotaru – 1960, pr. Mera Teodor – 1970-1971, pr. Manilici Emilian – 1971-1972 – suplinit, pr. Chirilă Ioan – 1972-1974, pr. Micescu Iordache – 1974-1975 – suplinit, pr. Rotar Constantin – 1975-1990, pr. Romega Ionel – 1990-2003, pr. Ciceu Eugen – 2003 – și în prezent. Lucrările de restaurare stagnează Toate modificările făcute asupra monumentului până în prezent vor fi refăcute datorită lucrărilor de restaurare începute deja. Lucrările de restaurare-consolidare au început din anul 2003, când s-au făcut primele demersuri către Ministerul Culturii și al Cultelor de subsemnatul, cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și al Rădăuților . Amplul proiect de restaurare-consolidare a fost întocmit de binecunoscutul profesor doctor arhitect Virgiliu Polizu, iar execuția lucrărilor propuse în proiect aparține firmei autorizate în restaurarea monumentelor istorice SC. RESTACO, prin experimentatul director-antreprenor Mihai Bradu. S-au început aceste lucrări mai ales pentru că erau necesare, deoarece biserica monument s-a deteriorat de-a lungul timpului – mai bine de jumătate de mileniu – de la zidirea sa, veacurile slăbindu-i rezistența zidurilor, dar și pentru faptul că se apropia anul omagial 2004, când se împlineau 500 de ani de la trecerea întru viața veșnică a ilustrului voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, an când a avut loc și o slujbă arhierească, astfel fiind un bun prilej de a i se reda monumentului valoarea de altădată și de a fi repus în rândul celorlalte monumente ștefaniene, acesta fiind cam dat uitării. Lucrările au început efectiv în anul 2005, după ce s-au primit toate avizele din partea ministerului și a autorităților angajate în acest proces necesar pentru demararea lucrărilor. Lucrările continuă și în prezent, în principal din lipsa banilor, deoarece populația satului este mică și îmbătrânită, deci fără putere financiară, neasigurându-se continuitatea finanțării din partea instituțiilor angrenate în acest proces de restaurare, dar ce este mai trist și din nepăsarea si neimplicarea autorităților competente, monumentul fiind în cazul de față ca un pacient pe patul de spital căruia i-a reușit operația, dar nu mai este ață pentru a închide această operație, astfel punându-i-se din nou în pericol viața. Din cauza lipsei finanțării, lucrările de restaurare nu pot fi continuate, iar cele care au fost făcute până acum se pot deteriora, nefiind astfel aproape de niciun folos toată strădania de până acum a celor care au avut dragostea să încerce a nu da uitării o urmă de istorie, din păcate ignorată. Călătorul care pornește de la Suceava spre miazăzi, pe drumul ce duce la Cetatea Sucevei, după ce trece de Ipotești, Bosanci, Luncușoara ajunge într-o zonă cu dealuri domoale unde, din satul Rușii Mănăstioara se ajunge la Reuseni, drum care în prezent este asfaltat, făcând astfel ușor accesul spre monument, mai ales că nu este la mare depărtare față de orașul Suceava, doar 15 km, drumul mai departe ducând și spre cunoscuta Mănăstire Probota. Monumentul a fost, este și va fi o pavăză a credinței, a civilizației noastre medievale și a oricărei persoane care, alături de membrii parohiei, autoritățile locale, Ministerul Culturii și Cultelor, eventual și alți finanțatori, va contribui în mod decisiv la restaurarea acestui deosebit monument istoric de care se leagă însăși personalitatea celui ce este viu în conștiința noastră, Ștefan cel Mare și Sfânt. Preot paroh EUGEN ADRIAN CICEU
Comentarii