La pas prin Sigtuna (1)

Când, în martie anul acesta, am primit invitația de a participa, cu doi elevi, la o conferință în Sigtuna, Suedia, m-am bucurat enorm. Aveam să văd o altă parte a Suediei, după ce, cu câtva timp în urmă, am fost oaspete în Gotheborg.

 

Aveam să văd, fie și pentru foarte scurt timp, o nouă capitală europeană. Să o adaug la colecția pentru care sufletul meu e gata să găsească mereu spațiu. Să mă bucur de frumusețea nordului european, de locurile și de oamenii săi. Firește, am căutat, mai întâi, informații despre spațiul pe care urma să-l explorez. Am găsit, grație internetului, destule hărți și texte informative. Dincolo de cuvintele ce-mi înșirau date, fapte, ori fotografii, am rămas cu impresia unui târgușor mărunt, lipsit de importanță, azvârlit undeva între Stockholm și Uppsala, spre a mai colora întunericul pădurilor nesfârșite ori strălucirea sticloasă a sutelor de lacuri ale zonei. Nu părea nimic ieșit din comun. Nici n-am găsit nimic spectaculos, cel puțin la prima vedere. Situat pe malul lacului Malaren, la țărmul căruia cresc colonii întregi de nuferi galbeni (așa mi-am amintit și aici, în nord, de Eminescu și lacul său), cu pădurea invadând fiece colțișor, Sigtuna este o așezare cu ceva mai mult de 8000 de locuitori, dezvoltată la doar 15 km de aeroportul Arlanda. În mod normal, ar fi considerată o așezare rurală, dat fiind că, în conformitate cu legislația suedeză, o condiție minimă pentru ca o așezare să fie încadrată în categoria orașe este aceea de a avea minim 10000 locuitori. În cazul Sigtunei se face o excepție și nu întâmplător. Mica și cocheta așezare a luat naștere pe la 970, fiind primul oraș al Suediei. Dacă unele surse îl indică drept fondator pe Olof Skötkonung, altele, mai numeroase, îi acordă această onoare lui Eric cel Victorios (inclusiv ghida noastră, doamna Eva, ne-a vorbit cu mult entuziasm, cu patimă chiar, despre acest personaj), el fiind considerat cel care s-a stabilit primul aici, a stimulat venirea mai multor familii, care puteau să profite de spațiul favorabil comerțului, a trasat primele ulițe pe malul lacului, pe locul casei sale aflându-se astăzi muzeul local. Din păcate, clădirea se află în plin proces de restaurare, așa încât n-am putut-o admira decât din exterior, vorbele Evei având forța de a ne duce înapoi în timp, într-o vreme în care privirea scrutătoare a întemeietorului mătura orizontul argintiu tivit cu verdele întunecat al pădurilor amestecate. Nu departe, tot în Stora Torget (piața mare), este o altă bijuterie a Sigtunei, vechea Primărie. Clădirea, din lemn vopsit în roșu-cărămiziu, străjuită de arbori bătrâni, privește către oraș peste piața ce se formează în fața ei, ca un gospodar ce-și urmărește lucrătorii. E ridicată în secolul XVIII, în timpul mandatului primarului Eric Kihlman, în 1744 inaugurându-se această nouă clădire, pe locul celei vechi, și tot atunci având loc prima ședință a Consiliului General. Primăria are două camere. Cea stângă a fost, până în anii treizeci ai secolului trecut, sediu al poliției și a avut două celule (utilizarea acestora fiind interzisă pentru motive de igienă la sfârșitul anilor treizeci). Camera din dreapta este sala Consiliului. Cea mai mare parte a mobilierului și a obiectelor au fost aduse acolo de primarul Kihlman între anii 1740-1750. Astăzi clădirea Primăriei este parte a Muzeului Sigtuna și este des utilizată pentru oficierea ceremoniilor de căsătorie. Lacul Malaren, cu malurile-i brodate cu nuferi, oferă o priveliște de vis, iar într-o vară neobișnuit de călduroasă cum a fost cea care tocmai se încheie (oamenii au fost toropiți de cele 28-30 de grade înregistrate frecvent în iulie și august) este o adevărată binecuvântare, atât pentru localnici, cât și pentru turiști. Locuri pentru plajă sunt suficiente, e drept că cele mai multe dintre ele trebuind a fi împărțite cu stoluri de rațe și gâște sălbatice care n-au nici cea mai mică teamă să îți scotocească printre lucrurile puse pe iarbă. Sunt păsări mari, alb-cenușii ori gri-maronii, obișnuite să conviețuiască cu oamenii, de parcă sunt urmașele stolului care l-au cărat spre nord, cândva, pe Nils Holgersson. Bărci și bărcuțe, cu motor ori cu vâsle, mai vechi ori mai noi, sunt, de asemenea, în număr mare. Fiecare familie are, cred, un asemenea mijloc de transport și agrement. Vaporașe circulă în sus și-n jos, în croazieră, între Uppsala și Stockholm, adăstând la micile pontoane de lemn care se visează a fi porturi. De la localnici am aflat că în iernile geroase (de cele mai multe ori așa sunt iernile aici) lacul îngheață bocnă, dând naștere astfel la imense patinoare, multe dintre activitățile sportive specifice anotimpului alb desfășurându-se pe gheața naturală ce leagă așezările de pe mal de capitală. Ce-ar fi de văzut în Sigtuna? Înainte de toate, Stora Gatan, strada principală, artera comercială situată pe locul uliței trasate înainte de anul 1000 de Eric cel Victorios. De altfel, cea mai mare parte din structura orașului rămâne cea originală, de acum mai bine de un mileniu. Ulițele inițiale, originale („Pământul negru” în suedeză) sunt ascunse la trei metri sub suprafața rețelei stradale actuale. Îngustă, cu clădiri din lemn și case din sec. XVIII-XIX, ale căror acoperișuri aproape ți se așază pe creștet, ca niște uriașe pălării pastelate, cu mici buticuri cu produse artizanale, cu o brutărie-simigerie ai cărei angajați îți prepară produsul dorit sub ochii tăi, cu restaurante în care se prepară pește prins din lac, cu ochi de ferestre deschizându-se larg privirilor curioase ale străzii, cu mușcate curgătoare atârnând ici-colo de la pervazurile înguste, strada aceasta este ea însăși o incursiune în istorie, putând fi folosită oricând ca decor pentru piese de teatru, ori izvor de inspirație pentru tineri îndrăgostiți. Clădirile, din lemn, vopsite în culori pastelate, cu ferestrele albe, mari, deschise către lume, par a fi din turtă dulce. Timpul pare să fi rămas în loc, prins în cuiele cu care e bătută dranița pe acoperișuri. Nimic nu pare să aibă darul a grăbi lumea. Ici și colo, în spații rămase goale pe Stora Gatan, ori pe alte ulițe vechi de când târgul, s-au construit case noi, ne spune ghidul. Care sunt? Suntem îndemnați să le identificăm. Oricâte strădanii am depune, nu reușim să ghicim noul printre vechi și asta pentru că, în conformitate cu prevederile legii, nimeni nu are voie să construiască folosind alte materiale, ori alt regim de înălțime, ori alt stil arhitectural decât ceea ce are orașul tradițional. Mă gândesc cu amărăciune la haosul arhitectonic de la noi, haos care a urâțit și orașele și, mai grav, și satele noastre, și, brusc, îmi trece prin suflet o umbră de furie… Un loc special pentru localnici este Piața Mare – Stora Torget. E locul lor de întâlnire, de socializare, locul în care se stă de vorbă, se înfiripă iubiri, se pun la cale afaceri, se merge la nuntă, căci e piața Primăriei, se stă la masă (sunt terase de jur-împrejur), se bârfește, se plimbă… Cel mai frumos arată, ne spune Eva – și nu avem nici un motiv să n-o credem –, în decembrie, când un brad uriaș coboară din pădure, aducând spiritual Crăciunului și încântând vizitatorii. De la crearea sa, pe la 1600, Stora Torget a fost mereu aglomerată, printre oameni circulând cândva cai și trăsuri, astăzi numeroase autovehicule. Pe la 1800 piața, de formă pătrată, era acoperită cu iarbă și deseori era plină de vite. Abia pe la 1917 a fost acoperită cu pietriș, după spusele unui scriitor, pentru a scăpa de întrebarea jenantă: Vă satisface pășunea din piața mare? La sfârșitul lunii august are loc Sigtuna Möte (Întâlnirea din Sigtuna), un târg anual desfășurat în spiritual începutului de secol XX, care atrage numeroși vizitatori. Lucrări de artizanat (pulovere și alte articole de lână, broderii, obiecte din lemn, podoabe) și bomboane sunt vândute în cantități considerabile de negustori îmbrăcați ca înainte de Primul Război Mondial. Tot în august se desfășoară (în 23-24 august 2014 era programată a treia ediție) Festivalul anual al Literaturii. E o manifestare pe care suedezii o prețuiesc foarte mult (toate vechile lor cabine telefonice au fost transformate în mini-biblioteci publice!), o arenă literară vie, pentru că sunt prinse în program 80 de evenimente distincte: întâlniri și conversații cu autorii, lecturi, dramatizări, un târg de carte, ateliere de lucru, tururi cu ghid, expoziții și un program amplu pentru copii și tineret. Vedetele festivalului urma să fie Richard Ford, laureat Pulitzer, Josette Bushell – deținătoarea Ordinului Imperial Britanic pentru Literatură și romancierul scoțian James Jauncey, membru al Consiliului ce organizează Târgul Internațional de Carte de la Edinburgh. (Va urma) Prof. OLTEA PRELUCĂ Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava