Comuniunea dintre credincioși și Biserică prin Sfânta Taină a Pocăinței și Sfânta Taină a Euharistiei

În limbaj teologic cuvântul „taină” are două sensuri: unul larg, prin care înțelegem orice lucru nepătruns în esența sa – Taina Crucii, a Întrupării și a Învierii și unul restrâns, însemnând acele lucrări prin care se comunică harul divin. Sfintele Taine sunt lucrări văzute, instituite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos și încredințate Sfintei Biserici, prin care se împărtășește celor ce le primesc harul nevăzut al Duhului Sfânt, scopul lor fiind mântuirea și sfințirea primitorilor. Toate Sfintele Taine sunt instituite de Hristos: „căci legea prin Moise s-a dat, iar harul și adevărul prin Hristos au venit” (Ioan 1,17).

 

Partea văzută a Sfintelor Taine constă în slujba sau ceremonia rânduită de Biserică din materia și din lucrările nevăzute care se săvârșesc, iar partea nevăzută constă din harul divin care, deși este invizibil, se împărtășește în mod real, dar diferit în fiecare Taină. Adevăratul săvârșitor al Sfintelor Taine este Hristos, iar dreptul și puterea de a oficia aceste Sfinte Taine în Biserică îl au episcopii și preoții și nu orice creștin.„Așa să ne socotească pe noi omul, ca pe niște slugi ale lui Hristos și iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu” (I Cor. 4,1). Starea morală a săvârșitorului nu are nicio influență asupra validității Tainelor, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dumnezeu lucrează și prin cei nevrednici”. Tot același Sfânt Părinte ne învață: „Dacă harul ar căuta pretutindeni vrednicia, n-ar fi nici Botez, nici trup al lui Hristos, nici aducere-aminte prin aceștia. Dar cum Dumnezeu obișnuiește să lucreze și prin cei nedemni, harul Botezului nu e vătămat întru nimic de viața preotului”1. Harul lui Dumnezeu lucrează totul prin puterea Sa, preotul este doar oficiantul, persoana văzută care oficiază Sfintele Taine, fără a împiedica eficacitatea lor. Ar însemna să nu existe Botez, Mirungere, Spovedanie, Împărtășanie sau alte Taine, dar lipsurile preoților le împlinește lucrarea harului. De ce aghiazma mare sau mică nu se strică ani de zile, fiind săvârșită corect după rânduiala Bisericii? Deoarece este lucrarea harului și nu a slujitorilor ei, oricare și oricum ar fi ei. „Preotul sau episcopul nu celebrează «în persoana Cristi» și nici nu reprezintă sau înlocuiește Persoana lui Hristos”2, Iisus Hristos celebrează și săvârșește Tainele. La Heruvic se spune „Tu ești Cel ce aduci și Cel ce Te aduci, Cel ce primești și Cel ce Te primești”, preotul este doar slujitorul Său, mâna prin care Hristos binecuvântează: „…în numele lui Hristos Nazarineanul, ridică-te și umblă” (Faptele Ap. 3,6). Din cauza căderii omului în păcat, el a suferit o alterare a firii sale, de aceea el are nevoie de o vindecare și de o izbăvire din propriile patimi și slăbiciuni pentru a reface comuniunea cu Dumnezeu. Sfințirea sau îndreptarea oricărui credincios se face prin har, numai în Biserică, care este trupul tainic al lui Hristos. Comuniunea omului cu Hristos, pe care o implică calitatea de mădular al Bisericii, poate fi stricată prin păcat. De aici deducem necesitatea restaurării comuniunii cu Hristos, stricată prin păcat și a împăcării creștinului cu Biserica pentru păcatele săvârșite după Botez care se poate face prin Sfânta Taină a Pocăinței sau Spovedaniei. Cea mai veche scriere ce ni s-a păstrat dintre scrierile Părinților Apostolici este Didahia sau Învățătura celor 12 Apostoli, în cuprinsul ei aflăm dovezi foarte prețioase despre această Taină. Autorul ei anonim încheie cu cuvintele: „mărturisește-ți păcatele în Biserică și nu te duce la rugăciune cu cuget rău”3. Sfântul Ioan Scăraru zice: „mă îndoiesc că s-ar mântui cineva fără spovedanie”4. Taina spovedaniei este cerută de condiția noastră de viață din această lume, supuși păcatelor și greșelilor de tot felul, cum zice și Sf. Ap. și Evanghelist Ioan: „dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi. Iar dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea.” (I Ioan 1,8-9). Sfânta Taină a Spovedaniei nu este legată de anumite momente din timpul anului, putem să mergem la duhovnic pentru a ne curăța de păcate ori de câte ori simțim nevoia. În timpul starețului Paisie Velicicovschi, la Mănăstirea Neamț viețuiau între 600-700 de călugări. El a rânduit 24 de duhovnici, 12 care să spovedească seara și 12 care să spovedească dimineața pentru păcatele săvârșite . Porunca a patra a Bisericii ne învață să ne mărturisim păcatele de patru ori pe an, în cele patru posturi; cei mai sporiți în credință se pot spovedi și la 40 de zile, cu cât ne spovedim mai des, cu atât ne simțim mai bine. Pregătirea pentru Sfânta Împărtășanie este de două feluri: trupească și sufletească și ea constă în următoarele părți: a) Spovedania sau mărturisirea păcatelor se face la preotul duhovnic, fără aceasta nimeni nu se poate împărtăși și nici chiar clericul, excepție făcând copiii până la șapte ani; b) Împăcarea cu toți oamenii; nimeni nu poate primi Sfânta Împărtășanie certat cu cineva și neîmpăcat; Dumnezeu fiind dragoste primește la cele sfinte numai pe cei care iartă și trăiesc în dragoste creștină; c) Înfrânarea de la mâncare de dulce și de la orice poftă trupească. Efectele tainei depind de vrednicia primitorului: „astfel oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie va fi vinovat față de Trupul și de sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar. Cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului” (Cor 11,27-29). d) Împlinirea canonului dat de duhovnic; e) Rugăciunea. Credincioșii sunt datori să citească din cărțile de rugăciune, acatiste și paraclise, din Psaltire, Sfânta Scriptură sau alte cărți de zidire duhovnicească. Rugăciunea credincioșilor trebuie să fie însoțită de milostenie și alte fapte bune. După ce am împlinit toate acestea să ne îndreptăm pașii la duhovnicul nostru. Pravila de la Govora la cap. 118 ne pune în față următorul canon „orice om care va lăsa duhovnicul său fără anumită vină și se va spovedi la altul, să se despartă de Biserică împreună cu acela ce îl primește pe el”. Marele duhovnic, părintele Teofil Părăian, ne spune într-o carte de-a sa despre cei care își părăsesc duhovnicul și Biserica și se duc și se spovedesc în altă parte fără binecuvântare, că „și Hristos tot așa face, trece pe lângă tine și se duce la altul care are smerenie și face ascultare”. Partea nevăzută a Tainei Pocăinței o constituie acțiunea harului lui Dumnezeu, cu următoarele efecte: iertarea păcatelor, o iertare reală, restabilirea comuniunii cu Dumnezeu, eliberarea de pedeapsă pentru păcat – pilda tâlharului („astăzi vei fi cu mine în rai”), liniștea conștiinței. Canonul sau epitemia este un medicament spiritual cu dublu scop: are rol pedagogic pentru că-l ajută să se ferească în viitor de păcatele săvârșite; astfel, Sfântul Apostol Pavel pedepsește pe incestuosul din Corint (I Cor. 5, 1-5) și, totodată, ajută la adâncirea regretului pentru păcat. Sfântul Isaac Sirul zice: „cel care a recunoscut păcatul Său este mai mare decât acel care învie morții”. Iertarea pe care o dă duhovnicul în scaunul Spovedaniei este iertarea pe care o dă Hristos Domnul prin harul Duhului Sfânt în Biserică la invocarea preotului, deci a organului văzut, învestit cu puterea de a cere asupra penitentului harul iertării. „Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos cu harul și cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine (fiule, fiică) și să-ți lase ție toate păcatele. Și eu, nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert și te dezleg de toate păcatele tale în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”. Instituirea Tainei are loc după Învierea Domnului prin cuvintele: „Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele se vor ierta și lor și cărora le veți ține, ținute vor fi.” (Ioan 20 , 22-23). Canonul 52 Apostolic prevede pedeapsa caterisirii duhovnicului care n-ar dezlega de păcate pe păcătosul care se mărturisește în mod sincer. Iertarea se face pentru toate păcatele mărturisite. Dacă în Sfânta Scriptură găsim vorbindu-se de păcate care se pot ierta și păcate care nu se pot ierta, aceasta nu înseamnă că Taina Pocăinței nu poate acorda iertare și pentru asemenea păcate. „Orice păcat și hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta” (Matei 12,32). Păcatele împotriva Duhului Sfânt constituie o împietrire în rău a inimii, o lipsă de credință și dorință de întoarcere. Cel dintâi care a săvârșit această Taină a fost Iisus Însuși, prin iertarea păcatelor numeroaselor persoane care mărturiseau credința în El, cerând ajutorul și prin aceasta mărturisind implicit păcatele lor și acceptând îndemnul Lui de a nu mai păcătui. Cel ce iartă prin episcop sau preot păcatele penitentului este Hristos Însuși. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă: „câte le fac preoții jos, le întărește Hristos sus și judecata robilor o confirmă Stăpânul”. Sfânta Împărtășanie este Taina Sfântă prin care, sub chipul pâinii și al vinului, creștinul primește însuși Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos spre iertarea păcatelor și spre viața veșnică. Această Sfântă Taină a fost instituită în joia din săptămâna Sfintelor Patimi, la Cina cea de Taină. Atunci a luat pâinea și vinul, pâinea a frânt-o și binecuvântând-o a zis: „Luați mâncați, acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor“. Apoi, luând paharul și mulțumind, le-a dat, zicând: „Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor.” (Matei 26, 26-28). După aceea a poruncit Sf. Apostoli și urmașilor lor legitimi: „aceasta să faceți spre pomenirea Mea” (Luca 22,19). Prin săvârșirea Sfintei Euharistii, Biserica devine harul Duhului Sfânt în lume și este mereu o binevestitoare a mântuirii. După cum, prin venirea Duhului Sfânt asupra Fecioarei Maria, ea a devenit „Născătoare de Dumnezeu”, tot așa prin lucrarea Sfântului Duh, darurile devin Trup și Sânge al lui Hristos. „Eu sunt pâinea ce s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este Trupul Meu” (Ioan 6,51). În Euharistie Duhul Sfânt îndeplinește un rol activ, el vine și sfințește pe de o parte darurile, iar pe de altă parte sfințește și viața credincioșilor, care este de fapt scopul Euharistiei. Pâinea transformată în Trupul Său pune început transformării celui ce se împărtășește din ea cu credință, hrănindu-l spiritual pe cel născut din apă și din Duh în baia Botezului. De la Botez la Euharistie credinciosul face un salt ca de la chip la asemănare. Înainte de începerea Sfintei Liturghii, preotul rostește o frumoasă rugăciune, vrând parcă să arate că tot ceea ce va face de acum înainte va face sub ocrotirea și călăuzirea Duhului Sfânt. „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și pe toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și te sălășluiește între noi și ne curățește de toată întinăciunea și mântuiește Bunule, sufletele noastre”. În Euharistie ne pregătim pentru împărtășirea cu Hristos devenind „hristofori”, dar aceasta o dobândim prin lucrarea Sfântului Duh. În rugăciunile sale, creștinul cere ajutorul Duhului Sfânt zicând: „Doamne, nu ne lepăda pe noi de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine” (Ps. 50, 12). Efectele Tainei Sfintei Euharistii sunt: unirea cu Hristos „cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru mine și Eu întru el” (Ioan 6,56), curățirea de păcate și progres duhovnicesc, precum și arvună a vieții veșnice și garanția Învierii: „cel ce mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci.” Efectele Tainei depind de vrednicia primitorului: „astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie va fi vinovat față de Trupul și de sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din acest pahar. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului.” (I Cor. 11,27-29) Prin Sfintele Taine ale Pocăinței și ale Euharistiei, Hristos a transfigurat în sine întreaga creație, iar când va veni a doua oară tot prin ele va preface cosmosul într-o lume a luminii și a iubirii, unde drepții vor străluci ca luminătorii pe bolta cerului și prin care Hristos va fi totul în toate pentru veșnicie. Sfântul Chiril al Ierusalimului zice: „Dacă te umflă otrava mândriei, ia această taină fiindcă această pâine umilită te face umilit. Dacă te stăpânește zgârcenia, hrănește-o cu pâinea cerească și această pâine atât de mică te face mărinimos. Dacă bate spre tine vântul invidiei, ia pâinea îngerilor, care îți va împărtăși adevărata iubire. Dacă te paște lenea și te face rece ca gheața, încât nu te mai poți ruga, întărește-te cu trupul lui Hristos și te vei umple de pietate și zel. Dacă, în sfârșit, te ispitește necurăția, atunci trupul preacurat al lui Hristos te va face fără prihană și curat.” Părăsind scaunul Spovedaniei, creștinul adevărat trebuie să asculte ce-i spune Hristos după împărtășirea cu Trupul și Sângele Său. Iată ce-i spune El: „Iată, te-ai făcut sănătos, de-acum înainte să nu mai greșești, ca să nu-ți fie ție ceva mai rău” (Ioan 5,14) sau „întoarce-te în casa ta și povestește cât de bine ți-a făcut ție Dumnezeu” (Luca 8, 39). Aceste mărturii de iubire și blândețe vin ca un balsam peste rănile noastre. Apropiindu-ne cu încredere de scaunul Spovedaniei, să-i spunem Mântuitorului nostru Hristos, sub patrafirul duhovnicului, toate păcatele noastre, căindu-ne pentru ele și atunci vom auzi și noi cuvintele Lui adresate slăbănogului din Capernaum: „Fiule, iertate-ți sunt păcatele tale” (Matei 9, 2). Prin Taina Sfintei Împărtășanii, Dumnezeu coboară la om, iar omul se ridică către Dumnezeu, întâlnindu-se împreună într-o unire unde sunt depășite toate așteptările omului și în care este împlinită întreaga dragoste a lui Dumnezeu, ajungându-se „la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4,13). Pr. MIHAI ALEXANDRIUC Parohia Chilișeni 1 Învățătura de credință ortodoxă, Ed. Institutului Biblic și de misiune Ortodoxă, București, 1952, pag. 172. 2 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Tratat de teologie Dogmatică și Ecumenică, București, 1999, pag. 179. 3 Pr. Ilarion Felea, Pocăința, Ed. Scara, București, 2000, pag. 35 4 Ibidem, pag. 7