Consilierii locali suceveni reiau procedura de asociere în vederea prinderii câinilor vagabonzi

> Într-o ședință anterioară, când plenul era pe cale să aprobe contractul de asociere, consilierii au constatat, în ultima clipă, că firma agreată avea același administrator cu societatea respinsă > Luarea cât mai urgentă a unei decizii este justificată prin creșterea exagerată a numărului de maidanezi
Consiliul Local Suceava reanalizează, în ședința extraordinară de mâine, proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Suceava cu o persoană juridică care ar urma să se ocupe cu activitatea de capturare, transport și predare a câinilor fără stăpân.
 

Potrivit raportului Direcției de Ecologizare, luarea unei decizii în acest sens este justificată prin „creșterea exagerată a numărului de câini fără stăpân, cât și de necesitatea gestionării mai eficiente a acestei situații”. La tentativa anterioară, atunci când deliberativul era pe cale să aprobe contractul de asociere, consilierii au constatat, în ultima clipă, că firma agreată de comisia de specialitate a executivului avea același administrator cu societatea respinsă. Între timp, „Alianța pentru combaterea abuzurilor”, asociație pentru protecția animalelor din Brașov, s-a adresat Primăriei Suceava atenționând că reglementările în vigoare stipulează că de gestionarea câinilor fără stăpân se pot ocupa doar autoritatea publică locală sau organizațiile neguvernamentale profilate pe acest gen de activități. Conform proiectului de hotărâre, asocierea este valabilă până la finalizarea licitației publice pentru concesionarea serviciului, licitația fiind întreruptă ca urmare a suspendării, de Curtea de Apel București, a normelor metodologice de aplicare a Legii privind gestionarea câinilor fără stăpân. Persoana juridică care intenționează să se asocieze cu Primăria va veni – după cum am mai anunțat – cu câte o ofertă financiară pentru gestionarea câinilor de talie mică, până la 10 kg; a celor de talie mijlocie, între 11 kg și 20 kg; a animalelor de talie mare, de peste 20 kg. Câinii fără stăpân ar urma să fie capturați de pe domeniul public și privat al municipiului Suceava, „vânate” urmând a fi animalele care circulă liber, fără însoțitor, pe străzi, alei, parcuri, pe maluri de apă etc. Noul operator va captura minim 250 de câini pe lună, care vor fi transportați la adăpostul special amenajat în Lunca Suceava, pe strada Energeticianului. La prinderea animalelor vagaboande se vor folosi crose speciale cu tije din aluminiu și buclă la capăt, tratarea brutala a câinilor fiind interzisă. Câinii foarte agresivi sau suspecți de turbare pot fi imobilizați cu ajutorul armelor cu săgeată care utilizează gaz carbonic comprimat sau cu cartușe pentru propulsarea seringilor cu substanțe tranchilizante.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: