Nimic nu este întâmplător. Conduse de partid, același ca ideologie și aici, și la Cernăuți, relațiile între jurnaliștii celor două cotidiene – „Zori noi” și „Zorile Bucovinei” – păreau să nu ofere decât șansa așa-zisului schimb de experiență. Nu a fost deloc așa, noi având șansa adevărată de a vedea și trăi câteva clipe în legendarul Cernăuți, dar și de a lega prietenii, unele rezistente peste toate vremurile. Una este cea dintre Doina Cernica și Maria Toacă, o prietenie pe care aș situa-o în zona camaraderiei, dacă, iată, femeile n-ar dovedi clar că n-au nevoie de exemplul cazon masculin pentru a fi adevărate prietene. De dată aceasta, ziaristele Doina Cernica și Maria Toacă adună într-un volum – „Dulce de Suceava. Amar de Cernăuți” (Ed. Mușatinii, 2014) – articole apărute în „Crai nou” și „Zorile Bucovinei”. „Maria Toacă i-a ales titlul, pe care l-am îmbrățișat fără ezitare. Privirea mea, de la Suceava, pentru Cernăuți, este «dulce», în comparație cu a sa, din Cernăuți pentru Cernăuți – «amară»”, mărturisește Doina Cernica în prefață (Dulce-amar de Bucovina, p. 5)
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii