Implementarea unui management performant al arieratelor, acordarea de facilități la plata acestora din urmă, prin aplicarea măsurii de eșalonare a achitării sumelor recuperabile, constituie o preocupare prioritară a Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava. „Accelerarea recuperării arieratelor va fi caracterizată de identificarea și concentrarea eforturilor de colectare pe arierate mari și recente” se arată într-o informare a instituției sucevene. În materialul citat se evidențiază că în primele 6 luni ale acestui an s-au luat măsuri pentru accelerarea recuperării arieratelor și îmbunătățirea procedurii de valorificare a bunurilor care fac obiectul executării silite, insolvabilității și stabilirii răspunderii solidare. Astfel, în primul semestru al anului 2014, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a aprobat 532 de eșalonări la plata obligațiilor bugetare restante, valoarea acestora fiind de 40 de milioane de lei. Din total, conform graficului, încasările din arierate au însumat, în intervalul la care facem referire, 1,9 milioane de lei. Arieratele sunt datoriile a căror dată scadentă a fost depășită cu 90 de zile.
Prioritate a Finanțelor sucevene
> În prima jumătate anului 2014, AJFP a aprobat 532 de eșalonări la plata obligațiilor bugetare restante, valoarea acestora fiind de 40 de milioane de lei
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii