S-au luat la bătaie și au ajuns amândoi în atenția polițiștilor

Doi bărbați din orașul Liteni au ajuns în vizorul polițiștilor după ce, pe parcursul zilei de duminică, au avut mai multe lucruri „să-și mărturisească” reciproc, iar apoi au trecut și la corecții fizice.
 

Potrivit datelor furnizate de Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, întâmplările au ajuns la urechile polițiștilor din Liteni abia pe parcursul serii. Cercetările efectuate au stabilit că totul a început după ce un localnic de 35 de ani se deplasa cu autoturismul proprietate personală pe strada Siliștei și a oprit în dreptul unui magazin. Aici, din motive ce urmează a fi stabilite cu exactitate, a avut un conflict spontan și o altercație cu un tânăr de 32 ani din localitate, care a lovit cu un obiect contondent vehiculul, după care l-a lovit de mai multe ori și pe conducătorul auto, provocându-i mai multe leziuni în zona capului. Pentru a scăpa de lovituri, victima a plecat de la fața locului, dar nu a vrut să se lase mai prejos, așa că nu s-a dus prea departe, rămânând în zonă pentru a-l urmări pe agresor. La scurt timp, când acesta a plecat de la magazin, a fost urmărit de bărbat care din victimă s-a transformat și el în bătăuș, lovindu-l pe tânărul de 32 de ani de mai multe ori.  Acum polițiștii efectuează cercetări față de persoana de 32 de ani pentru comiterea infracțiunilor de „loviri sau alte violențe și distrugere”, iar față de conducătorul auto pentru comiterea infracțiunii de „loviri sau alte violențe”, dosare ce urmează a fi soluționate procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI