Minore învățate cu furatul, prinse de polițiști cu ajutorul câinelui de urmă

 

Două minore din județul Suceava, specializate de la vârste fragede cu furtul din case și gospodării, au fost descoperite de polițiști după ce la finele săptămânii trecute au fost surprinse în plină acțiune de proprietara unei locuințe alese a fi… „ultima lovitură”. În ajutorul oamenilor legii a venit de această dată și un câine de urmă, antrenat pentru astfel de situații. Din datele pe care le deținem, minorele s-au apucat de treabă la adăpostul întunericului nopții de sâmbătă spre duminică. Inițial, fetele au furat ce au considerat mai de preț din curtea unei gospodării de pe raza localității Ilișești, apoi, în jurul orei 4, au hotărât să-și încerce norocul și în locuința respectivă încercând să pătrundă în interior printr-un geam lăsat întredeschis. Atunci însă, fiul proprietarei casei (o femeie de 38 de ani), le-a surprins pe cele două în plină activitate. Speriate, minorele au dispărut în fugă. În urma activităților întreprinse însă de polițiștii chemați în ajutor și fiind folosit și câinele de urmă, s-a reușit identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptei. Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, “este vorba despre două minore de 13 și, respectiv, 15 ani, la domiciliul uneia dintre acestea fiind găsite și bunurile sustrase în prealabil”. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI