La ora 17.55, miercuri, un echipaj mixt format dintr-un polițist din cadrul Poliției Comunale Șcheia și un jandarm din cadrul IJJ Suceava, a oprit pe str. Aviatorului din Șcheia – sector cu circulația în sens unic –, mopedul condus de C. Mugurel, de 28 ani, localnic, care nu posedă permis de conducere. IPJ a precizat că, totodată, s-a constatat că mopedul condus nu deținea poliță de asigurare obligatorie pentru daune produse terților prin accidente de circulație. Aflăm că, „pe cale de consecință, față de acesta s-a luat măsura sancționării contravenționale pentru conducerea unui autovehicul fără a deține poliță RCA valabilă și totodată măsura complementară a reținerii certificatului de înmatriculare, respectiv retragerii plăcuței cu numărul de înregistrare. De asemenea, față de conducătorul mopedului s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii