Cerându-i-se să se înscrie și el alături de Iohannis în cursa pentru candidatură, a acceptat fără fasoane. În condițiile în care sala era pornită în această direcție, nu știu ce valoare ar fi avut un refuz. Pentru că presa a acuzat procese de intenție, scenarii și regii, e nevoie de câteva explicații. Liberalii nu vor să-l uite pe Crin Surprinși de eveniment, atât seniorul Mircea Ionescu-Quintus, cât și ceilalți membri ai prezidiului în frunte cu proaspăt alesul președinte liberal, Klaus Iohannis, au fost nevoiți să reacționeze fair play, așa cum ar fi făcut-o orice liberal get-beget, și să ia act de noua realitate: reprezentanții liberalilor nu vor să se despartă de Crin. Dar de ce să revină tocmai acum și să complice poziția prietenului său, Iohannis? Liberalii din sala Congresului au lăsat impresia că încă au nevoie de fostul lor lider, iar explicația nu este grea: în opinia mea, urmează o campanie electorală de tipul „totul sau nimic”, una fără menajamente, iar experiența în administrarea Sibiului și felul de a fi ale „neamțului” nu le oferă colegilor liberali garanția reușitei, cu atât mai mult cu cât strategia de discreditare a acestuia a și început la cel puțin două dintre televiziunile de casă ale lui Victor Ponta. O strategie la fel de mizerabilă ca și aceea de desfigurare a altor lideri, nu neapărat liberali. O bătălie în nume personal? Crin Antonescu însuși a trecut prin așa ceva și nu știu dacă s-a călit sau nu după atacurile imunde. La început, au venit dinspre partea dreaptă a eșichierului politic, fiind sprijinite tacit și de presa influentă de stânga. Demisia sa din toate funcțiile de partid și de la președinția Senatului a dus la dispariția săgeților otrăvite din dreapta, însă s-au întețit cele venite din zona foștilor aliați. Care este situația actuală la vârful PNL? L-a „înjunghiat Crin pe la spate” pe Klaus Iohannis? A „controlat” el desfășurarea lucrărilor Congresului PNL sau „va controla” tot el Delegația Permanentă care va hotărî numele candidatului la funcția majoră în stat? În condițiile în care nimeni nu a putut acuza lipsa transparenței, lucrările fiind transmise integral de diverse televiziuni, nici participanți, nici jurnaliști sau reporteri nu au semnalat astfel de manipulări de la fața locului. Și apoi, contează în primul rând deciziile asumate de participanți. Împreună După câteva ceasuri de confuzie de la reapariția lui Crin, însuși Klaus Iohannis declară: „Faptul ca doi oameni intră în competiție nu înseamnă ca relațiile se strică. Vom rămâne împreună, vom forma o echipă. Cel care va fi candidat va merge înainte, iar celălalt îl va sprijini”. Or tocmai acesta a fost și mesajul majorității la Congres. Ideea de echipă, în opinia mea, are mai multe șanse: oricum ai judeca lucrurile, electoratul lui Crin Antonescu nu coincide întru totul cu acela al lui Klaus Iohannis, iar un tandem bine sudat, care lansează mesaje complementare, în aceeași „limbă”, ar putea să aducă mai mulți nehotărâți la urne. E o situație nouă, nemaiîntâlnită la noi. Nu putem cădea atât de jos În contrapondere, se fac auzite voci referitoare la originea etnică și la religia lui Iohannis, ceea ce, să recunoaștem, denotă mare carență democratică atât a comentariului politic, dar și a electoratului. Este adevărat că la nivelele inferioare ale societății românești asemenea lucruri pot avea o anume relevanță, la fel de bine cum faptul de a fi neamț ori protestant ar putea constitui un atu important. De aceea, sunt convins că o astfel de discuție publică vrea să sublinieze superioritatea lui Victor Ponta, român curat, ortodox de-al nostru… Deja mi-e rușine. Partea mai complicată a tandemului Antonescu – Iohannis ori Iohannis – Antonescu rămâne, după mine, posibilitatea celorlalți competitori de a-i compromite forța și unitatea, dar înțelegerea reciprocă și maturitatea ar putea să-i ducă spre o bătălie pentru România de mâine, pentru bunăstare și civilizație. Ca urmare, mizeria inerentă unor campanii electorale cu așa o miză poate fi lăsată celorlalți.
În contracurent
Sau de ce Crin Antonescu plus Klaus Iohannis. O situație greu de anticipat s-a ivit la recentul Congres al liberalilor când vocile și rumoarea din sală l-au readus pe Crin în fața participanților.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii