În proiectul de reabilitare a sălii de sport a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”

Buget calculat greșit

În urma vizitei făcute pe 17 iunie, în Suceava, reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare regională Nord-Est Piatra Neamț au cerut modificarea bugetului Proiectului de extindere, modernizare și refuncționalizare a sălii de sport a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”.
 

Motivul îl constituie includerea unor categorii de lucrări neeligibile în categoria cheltuielilor eligibile, Consiliul Local fiind nevoit să opereze respectivele modificări, cât și în ceea ce privește contribuția financiară a municipiului Suceava în proiect. Astfel, noua valoare totală a proiectului este de 7,71 de milioane de lei, valoarea eligibilă – de 5,62 de milioane de lei, iar cea de neeligibilă de 2,09 milioane de lei. Reamintim că Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a anunțat, pe 11 martie 2014, relansarea apelului de proiecte pentru Axa prioritară 3 – „Îmbunătățirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenție 3.4, „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale preuniversitare și a infrastructurii pentru formare profesională continuă”. În baza unui parteneriat între Primărie și Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, cererea pentru finanțarea proiectului în cauză a fost depusă pe 1 aprilie 2014 la Agenția de Dezvoltare Nord-Est, instituția aprobând-o în vederea parcurgerii etapei următoare, cea de verificare a proiectului. Lucrările la sala de sport a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” au debutat încă din anul 2007, cu alocări de la bugetul de stat, iar acum stagnează din cauza sistării finanțării guvernamentale. Până în prezent, către constructor a fost achitată suma de1,49 de milioane de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: