Loc de liniște și de lucrare duhovnicească

Luminiș în mijlocul pădurii – luminiș aducător de Lumină, acesta fiind locul în care se înalță Mănăstirea Orata din comuna Fundu Moldovei, județul Suceava.

 

Drumul – de fapt cei 4 km de la șoseaua asfaltată care te duce aici, trece prin tunelul de brazi pe care îi poți percepe ca pe niște lumânări drepte cu flacăra lor verde, arătând armonia naturii făurite de Creator. Și susurul pârâiașului, care te însoțește până la poarta mănăstirii, îți provoacă o liniște aparte. Liniștea sufletului te ajută să te regăsești pe tine, omule, care nu ești altceva decât un buchet de zile aici, pe pământ, dar având un suflet pe care trebuie să-l pregătești pentru veșnicie. Trăirile acestea au pătruns adânc și în ființa unor călugări din Belgia, care au venit în acest ținut mirific al Bucovinei, despre care le-am povestit în scrisori. Am vizitat împreună mănăstiri și schituri care i-au uimit prin arhitectură, pictură, dar și prin trăirea duhovnicească a oamenilor acestor locuri de adevărată legendă. Au fost atrași în mod deosebit de așezarea, cât și de obștea Mănăstirii Orata din Fundu Moldovei. În acest cadru minunat s-a născut ideea – la început vis utopic, vis nebunesc, în înțelesul, frumos al cuvântului – construirii unei biserici din lemn aici, și cu meșteri artizani de aici, respectând arhitectura vechii tradiții ortodoxe bucovinene. În acest Luminiș s-a lucrat de la aducerea lemnului din pădure, uscarea și prelucrarea lui, până la înălțarea bisericii cu hramul „Sf. Iosif” care, după ce a fost presfințită, a fost demontată și transportată în Belgia, unde echipa de muncitori români a ridicat-o din nou, din fundație și până la crucea de pe turla altarului. Toate acestea s-au înfăptuit sub binecuvântarea ÎPS Teofan, arhiepiscop și mitropolit al Moldovei și Bucovinei, precum și cu binecuvântarea ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Arhitectul acestui locaș bisericesc a fost călugărul Francois din Belgia și administratorul întregii lucrări – subsemnata. Nimeni altcineva nu s-a ocupat de această lucrare. În această perioadă, care a durat patru ani, s-a primit ajutor din partea ÎPS Pimen, cât și din partea maicii starețe Eupraxia, împreună cu ceilalți viețuitori ai mănăstirii, care au cooperat în mod lucrativ cu întreaga echipă. Nu fost deloc ușor. Au fost și piedici, și greutăți, care uneori păreau insurmontabile. Îndemn au fost cuvintele regretatului părinte Gherasim Putneanu, episcop vicar, care spunea: „Surmontând un plus de dificultăți, cu atât mai mult lucrarea va fi plăcută Domnului.” Desigur, au fost și comentarii ale unor persoane, că nu o femeie trebuie să construiască o biserică. Aceștia, probabil, nu înțelegeau slova sfântă a Bibliei. După transportul, montarea și finisarea locașului sfânt în Belgia, slujba de sfințire a fost oficiată de ÎPS Iosif, mitropolit la Paris, de ÎPS Siluan și de un ierarh belgian. Am înscris acest eveniment ca un act doveditor al trăirilor lăuntrice, dar și al dăruirii spre întărirea credinței ortodoxe în țara noastră și peste hotare. Prof. ELENA ANDRUHOVICI-LUCĂU