Memoria istoriei în Bucovina

Cititorii au observat că scriu cu mare dragoste și admirație despre colegii mei, cadre didactice. Am muncit 46 de ani pe ogorul școlii, cunosc totul despre școală și, ce este mai important, am trăit alături de colegii mei bucuriile, izbânzile, împlinirile lor, dar și necazurile.

 

Pot spune că sunt fericit și onorat că sunt prieten cu foarte mulți oameni, iar printre ei se numără și distinsul profesor Victor Cozariuc-Cossaris din Dărmăneștii Sucevei, care-mi amintește încontinuu și de un alt bun prieten, Vasile Haureș, plecat prematur și nemeritat la Ceruri. Să știți c-aș putea enumera mai multe personalități din Dărmănești, prieteni de-ai mei, dar mă opresc aici. Victor Cozariuc-Cossaris mai are puțin și se alătură celor care împlinesc opt decenii de viață. Din 1965 și până-n 1993 a slujit cu credință, abnegație, devotament și din suflet la catedra de istorie a Școlii Măreția din Dărmănești. Un om, o viață, o activitate foarte bogată! Scrie pe cărțile sale că este profesor și publicist. Dar eu (și nu numai eu), să mă ierte Victor, îl consider și un cercetător de excepție, nu numai în domeniul istoriei, disciplina sa de suflet, ci și în al literaturii, folclorului, portretisticii și chiar al politicii. Iată un om cu preocupări multilaterale! Nu-i așa că am dreptate? Recent mi-a făcut o mare surpriză. Am primit prin poștă recenta sa carte, „Istorie și memorie din Bucovina”, cu o dedicație de parc-aș fi mare academician. A socotit când aș fi primit-o și chiar în acea seară m-a sunat ca să mă întrebe ce părere am de carte. I-am răspuns scurt, pentru că doar o răsfoisem: „După titlu și harta de pe coperta ei, cartea se anunță a fi una excepțională”! Aceeași concluzie am tras-o și după ce-am închis ultima filă a cărții. Și-acest lucru m-a determinat să scriu despre ea, așa cum m-am priceput. Cartea la care facem referire are 14 capitole, inegale ca dimensiune. Dar, în schimb, valoarea fiecărui capitol, luat în parte, este deosebită. Când fac această afirmație mă gândesc și la enorma muncă depusă pentru documentare, cercetare în teren, scrierea fișelor de cercetare, completarea lor în concordanță cu canoanele științei, la discuțiile purtate cu reputați specialiști în istorie și în arheologie. Prefața este semnată de doi reputați istorici, din spusele cărora spicuiesc: „Lucrarea de față, ca și altele pe care le-a elaborat, reprezintă o contribuție meritorie la înțelegerea evoluției așezărilor medievale din podișul Sucevei. Bazată atât pe descoperirile arheologice personale, cât și pe cele documentare, această lucrare, bine structurată, aduce un valoros material inedit” (lector univ. dr. Mircea Ignat); „Studiile pe care le-a întocmit și publicat de-a lungul timpului evidențiază o bună cunoaștere a izvoarelor și a literaturii de specialitate, precum și rigoarea metodologică.” (lector univ. dr. Mihai Lazăr) În „Cuvânt înainte”, autorul motivează de ce a scris lucrarea și, cu modestia-i proverbială, prezintă ce și-a propus să studieze, metodele, rezul-tatele activității de cercetare și mulțumește călduros celor care l-au ajutat în realizarea cărții. Oare câți uită să mulțumească celor care le-au întins o mână la momentul oportun? Urmează o prezentare a ținutului în care-a făcut cercetările, caracteristicile geomorfologice ale acestuia, apoi face un excurs prin istoria cercetărilor arheologice din nordul Moldovei, din secolul al XIX-lea și până la începutul secolului al XX-lea, studiu documentat, dar, după părerea mea, ce merită aprofundat. Enumeră apoi cele 41 de vetre vechi ale satului, atestate documentar, cu caracteristicile și clasificarea lor. Apreciază care au fost factorii principali care au condus la schimbarea, în timp, a hotarelor satului Dărmănești. În capitolul următor prezintă siturile arheologice din epoci diferite, o semnificație aparte având vestigiile așezării din Măreția Mică. Descrie obiecte care au fost descoperite în acest sit arheologic și extinde inventarierea lor și la alte descoperiri din bazinul râului Suceava, cum sunt cele de la Botoșana (3), Suceava – Șipot (4 ) și Ruși-Mănăstioara (5). A semnalat arheologilor aceste descoperiri, pentru ca ei să aprofundeze cercetările. Prin 9 hărți, realizate profesional, precizează atestările arheologice privind existența și continuitatea populației și teritoriul comunei Dărmănești. Toate zonele cercetate și semnalate sunt zone protejate, luate în evidența DCCPCN Suceava și ale Primăriei Dărmănești. Capitolul este amplu, pe parcursul a 170 de pagini fiind prezentate 26 de fișe analitice, care au fost întocmite pentru locurile denumite „La Moșie”, „Hârlău”, „Dealul Ocop”, „Dirșinea”, „la Olar”, „la Cimitir”, „la Levede”, „la Grajduri”, „Dubena Siliște” ș.a. Fiecare fișă este întocmită științific, conform normelor arheologice. Ele cuprind: identificarea sitului, localizare administrativă/ amplasament, datare, persoane și evenimente asociate istoriei monumentului/ descriere/ conservare, restaurare, documente, referințe/ nivelul de interes/ clasare, sistematizarea evidenței. Întocmirea documentelor s-a făcut împreună cu un specialist de la Muzeul Bucovinei, precizându-se și descriindu-se fiecare obiect în parte descoperit aici. Urmează 26 de fișe întocmite acelorași situri, în care sunt precizate obligațiile privind folosința fiecărui monument descoperit. Și aceste fișe sunt întocmite științific, pe capitole: informații generale, obligațiile proprietarului și ale titularului dreptului de administrare și condiții de utilizare, de exploatare și întreținere a sitului istoric. Sunt specificate, în amănunt, cele cerute și la capitolul de mai sus. Partea a doua a cărții, intitulată „Memorie”, ne prezintă, succint, arhitectura populară în Bucovina, prin cuvintele lui Henri Flocillon, publicate în anul 1925 în „Revue de l’Art”, aprecieri foarte măgulitoare la adresa acestui colț de adevărat rai, Bucovina. Continuă apoi cu prezentarea bisericii din Dărmănești, monument istoric, construită în anul 1783, iar apoi prezintă biserica din Dănila, „ctitorie de două secole.” În capitolul următor evocă figura luminoasă și emblematică a lui Traian Cantemir, mare om de cultură, pe care l-a cunoscut personal. Urmează prezentarea unor eroi ai neamului, monumentele ridicate în memoria lor, precum și sărbătorirea „Zilei eroilor” la Dărmănești. În capitolul „Obârșia”, subintitulat „Trei generații”, prezintă stabilirea în Bucovina a unor populații de ruteni, huțuli, lipoveni, evrei, germani, țigani, unguri, polonezi ș.a., „după înscrisurile bisericii și ale stăpânirii”. Prezintă apoi, procentual, etniile din comuna Dărmănești. Tot aici evocă personalitatea ing. Nicolae Drișcu, decedat în condiții neelucidate încă, în vara anului 1989. În capitolul următor scrie despre „Tumulul princiar” de la Măreția Mare, pomenit încă din secolul al XIX-lea. Chiar istoricul Wilhelm Schmidt a scris despre obiectele din aur descoperite aici de niște țărani din sat. Se precizează că specialiști autorizați din centrele universitare Iași, București și Suceava au arătat că piesele din aur, ornamentate cu pietre semiprețioase (alemandine) se în-cadrează în stilul policrom, care permite datarea lor în prima jumătate a secolului al V-lea d.Hr. În completarea unui capitol anterior, scrie despre căpitanul aviator Teodor Pauliuc, care a murit în 8 august 1939, în timpul unei „delicate misiuni la Sofia”. La înmormântarea acestuia au participat „generalul Hasievici și rezidentul regal Flondor, generalul și lt. col. Pleșoianu vorbind și la cimitir”. Un capitol întreg îl consacră localității Grămești, vecina lor, cu istorie, așezare, climă, populație și biserica satului, care a fost ctitorită de logofătul Tăutu. În capitolul „Rapsozii Bucovinei” pornește de la evocarea lui Gheorghe Racocea, născut în anul 1908 în Jadova, regiunea Cernăuți, care a fost profesor și director în școlile comunei Dărmănești. Scrie și despre Iurii Racocea și Nicolae Ceradec. Vorbește cu mândrie nedisimulată despre personalitățile puternice ale regretaților Gică Lucan, fost și inspector școlar, și Ștefan Tcaciuc, poet, prozator, traducător, fost deputat; de Corneliu Irod, poet, prozator și poet; Ion Rebușapcă, folclorist și cercetător; Ion Robciuc, fost cercetător la Institutul de Lingvistică din București. În al doisprezecelea capitol, intitulat „Istorie sau poveste”, reia evocarea mai multor personalități ridicate de pe plaiurile lui natale. M-a bucurat evocarea lui Gică Lucan, pe care am avut onoarea și bucuria de a-l fi cunoscut personal. În penultimul capitol reproduce scrisoarea trimisă dlui Ioan A. Oprea din Iași, care-i ceruse câteva date despre Gheorghe Homiuc, stins prematur din viață. Și din această scrisoare răzbate stilul meticulos al autorului în transmiterea unor informații până la cel mai mic amănunt. În ultimul capitol vorbește despre personalitățile românești, mai ales politice, pe care-a avut norocul și cinstea să le cunoască până acum. Oricine s-ar mândri cu asemenea personalități, unele fiind chiar conducători de partide. Cartea se încheie cu o anexă care cuprinde fotografii prin care autorul prezintă aspecte din viața sa, a familiei sale, personalități evocate în carte, aspecte de la multe din activitățile culturale sau comemorative la care a asistat. În concluzie, este vorba despre o carte deosebită, chiar un tratat științific, în care autorul și-a prezentat cu mare mândrie plaiurile natale, frumusețile lui, dar, mai ales, oamenii care trudesc sau au trudit pe aceste meleaguri.