La începutul acestei săptămâni, luni, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Brodina, au observat în apropierea frontierei de stat o persoană care transporta într-o anexă a unei locuințe aflate în construcție mai multe colete voluminoase, după cum aflăm dintr-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației. Lucrătorii de la frontieră au procedat la interceptarea și somarea prin voce a bărbatului, moment în care acesta a abandonat coletele reușind să fugă. La cercetarea terenului, în anexa respectivă au fost descoperite 20 de colete ce conțineau 9.900 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de peste 99.000 lei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar la final urmează a se lua măsurile legale ce se impun. În continuare se efectuează verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale, se mai menționează în documentul emis de ITPF Sighetu Marmației.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii