„Odată cu terminarea facultății, interesul pentru un loc de muncă este mult mai mare, iar alegerea unui job poate fi problematică. AIESEC vine în întâmpinarea acestei dileme cu nenumărate posibilități de lucru în cadrul unei companii din străinătate prin intermediul Programului de Internshipuri Globale. Scopul programului este de a susține dezvoltarea profesională și personală a tinerilor din întreaga lume. Astfel, persoanele care doresc să aibă parte de o experiență internațională de muncă relevantă, au oportunitatea să își contureze viitorul profesional într-un cadru cât mai diversificat din punct de vedere cultural. În această perioadă AIESEC Suceava recrutează studenți pentru internshipurile în domeniile educațional, IT, management și cel de marketing. Prin intermediul Programului Intershipuri Globale, tinerii pot avea parte de experiențe inedite, începând de la 3 luni până la 1 an jumătate, într-o altă țară. Accesând acest program, sucevenii au oportunitatea de a lucra într-o companie internațională și de a pune în practică cunoștințele din domeniul studiat. Printre beneficiile participării la un astfel de stagiu se numără: câștigarea experienței de lucru într-un mediu multicultural, cunoștințe teoretice și practice, impact semnificativ asupra dezvoltării personale și profesionale, dezvoltarea aptitudinilor de leadership, public speaking, spiritului inovativ, a responsabilității sociale și a capacității de a înțelege oamenii din jur” transmite AIESEC Suceava, printr-un comunicat. AIESEC precizează că propune oportunități în toate cele 110 țări în care este prezentă, însă, în cadrul acestei recrutări, țările care oferă la momentul actual cel mai mare număr de programe pentru tineri sunt India, China, Norvegia, Rusia, Polonia, Brazilia și Turcia. Pentru mai multe informații și înscrieri, Aiesec-suceava.ro.
AIESEC Suceava oferă studenților suceveni, până la 30 iunie a.c., oportunitatea de a se înscrie pentru participarea la stagii de practică plătită, prin intermediul Global Internship Program.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii