Într-un singur an

În județul Suceava – peste 1.000 de pensionari mai puțin

> La începutul anului, pensia medie de asigurări sociale de stat calculată în județ era cu 11,7% sub media înregistrată la nivel național, cea de 811 lei > În cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, Suceava se afla pe locul 4 din punct de vedere al mărimii pensiei medii lunare, înaintea județelor Vaslui și Botoșani
 

Județul Suceava are mai puțini pensionari, relevă datele făcute publice zilele acestea de Direcția Județeană de Statistică. Astfel, potrivit sursei citate, în ultimul trimestru al anului 2013, numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat era de 139.297 de persoane, în scădere cu 121 de persoane față de trimestrul anterior. Însă, comparativ cu trimestrul al patrulea al anului 2012, la finele ultimului trimestru al lui 2013, numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat din județ se diminuase cu 1.089 de persoane, adică cu aproximativ 1%. Conform informării DJS, la sfârșitul trimestrului al patrulea al anului 2013, pensia medie de asigurări sociale de stat din județul Suceava a fost de 716 lei, cu 27 de lei mai mare față de pensia medie din trimestrul IV al anului 2012. Astfel, la sfârșitul anului trecut, pensia medie de asigurări sociale de stat calculată în județ era cu 11,7% sub media înregistrată la nivel național, cea de 811 lei. Potrivit Direcției Județene de Statistică, gradul de dependență economică, calculat ca raport între numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat și numărul mediu al salariaților, a fost, în ultimul trimestrul al anului trecut de 1,46. În cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, județul Suceava se află pe locul 4 din punct de vedere al mărimii pensiei medii lunare de asigurări sociale de stat, pensii mai mari fiind înregistrate în județele Bacău (806 lei), Iași (796 lei) și Neamț (772 lei), pensii mai mici având pensionarii din Vaslui (681 lei) și Botoșani (661 lei). Pensionarii de asigurări sociale de stat existenți în județul Suceava în trimestrul al patrulea al anului 2013 reprezentau 19,9% din numărul mediu al pensionarilor Regiunii de Dezvoltare Nord-Est și 3,0% din media națională. Județul Suceava este plasat pe locul 11 pe țară, în ordine descrescătoare, din punctul de vedere al numărului mediu de pensionari de asigurări sociale și pe poziția a 34-a, în aceeași ordine, din perspectiva mărimii pensiei medii de asigurări sociale de stat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI