Epitaf la moartea unui mare fotbalist sucevean

 

Am cunoscut de-a lungul anilor mulți fotbaliști de valoare ai Sucevei, dar, fără îndoială, unul dintre cei mai talentați a fost Mihai Teodosiu. A fost unul dintre cei mai buni atacanți în perioada de glorie a fotbalului sucevean, din anii ‘60-‘70, și a avut drept colegi de echipă jucători de marcă. După ce și-a încheiat cariera de fotbalist a fost arbitru, câștigându-și un renume de fin cunoscător al fenomenului sportiv. Știu că nimeni nu-i perfect, dar eu am doar amintiri frumoase cu Nea Sică. Îmi aduc și acum aminte că, pe vremea când avea vârsta mea de acum, m-a învățat câteva scheme uluitoare care și acum stârnesc admirația. A fost prietenul și colegul de serviciu al tatălui meu și într-un vis frumos îi revăd zâmbitori la un meci de old-boys de pe vremuri, de la CCH. Sper ca ei doi să se întâlnească în ceruri, iar Dumnezeu să-i lase să „chibițeze” la un meci între îngeri. Mergi cu bine Nea Sică și Dumnezeu să te odihnească în pace!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI