Corneliu Vadim Tudor, în Suceava

La europarlamentarele din România „se va fura la 6 mâini“

> „Vicepremierul Gabriel Oprea a stabilit cu Traian Băsescu ca nimeni să nu conteste alegerile după această fraudă, pentru că, probabil, le vor conveni ambelor tabere”, a arătat Vadim
 

Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, președintele Partidului România Mare, s-a întâlnit ieri, în Sala Mică a Casei Culturii, cu membrii și simpatizanții suceveni ai formațiunii. Candidat pentru un nou mandat în Parlamentul European, liderul PRM a afirmat că bătălia pentru noua președinție a Comisiei Europene este una crâncenă, motiv pentru care atât socialiștii cât și popularii europeni contează pe un număr cât mai mare de europarlamentari aleși din partea partidelor din România afiliate la familiile politice europene „și atunci vor fura la 6 mâini”. Astfel, potrivit lui Corneliu Vadim Tudor, PSD, condus de Victor Ponta, ar trebui să ocupe 16 dintre cele 32 de locuri rezervate țării noastre în Parlamentul European. „Pe de altă parte, Traian Băsescu a promis PPE că o să aducă mai multe voturi decât îl pot ține balamalele. Și, de aceea, vicepremierul Gabriel Oprea a stabilit cu Traian Băsescu ca nimeni să nu conteste alegerile după această fraudă, pentru că, probabil, le vor conveni ambelor tabere”, a arătat Vadim, opinând că se va „fura la urne, cu ajutorul buletinelor de vot și pe softul Biroului Electoral Central”. Tribunul PRM a criticat și „sondajele mincinoase” făcute de institutele specializate, susținând că Partidul România Mare are, „în mod cert peste 10% sau chiar mai mult”. Vadim Tudor a reamintit despre plagierea lucrării de doctorat de către premierul Victor Ponta, reproșându-i liderului social-democraților că nu a înființat măcar o parte din milionul de locuri de muncă promise și, în același timp, blamându-l că nu dă dovadă mai mare de fermitate împotriva tehnologiei de fracturare hidraulică a gazelor de șist. Cu excepția întâlnirii de ieri, Corneliu Vadim Tudor, președintele Partidului România Mare a mai fost prezent în Suceava, cel mai recent, în urmă cu 12 ani. PRM are și un candidat județean pentru Parlamentul European, în persoana tinerei Ionela Alina Alupoaie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI