Un sucevean a apelat, marți după-amiază, la o formă extremă de protest, urcându-se pe un stâlp de înaltă tensiune și amenințând că se aruncă în gol dacă nu-și primește banii de salariu. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, s-a urcat pe un stâlp din curtea unei societăți din Suceava, cerând plata unei restanțe salariale aferente lunii trecute în sumă de 420 lei. La fața locului au ajuns polițiștii și pompierii de la ISU Suceava pentru a negocia cu protestatarul, dar și patronul societății. Bărbatul a fost convins de polițiști să coboare, iar patronul firmei i-a înmânat suma de 500 de lei. Bărbatul a fost ridicat de polițiști și condus la sediul Poliției unde a primit un avertisment pentru modul în care a ales să protesteze.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii