Mă refer la machetatori naționali de mărci poștale sau de ștampile de primă mărime, colecționari de mărci poștale sau realizatori de exponate filatelice recunoscute și premiate pe plan național și chiar la expoziții internaționale și mondiale. Dar, după punerea bazei Clubului filatelic „I.G. Sbiera” de pe lângă școala gimnazială cu același nume din comuna Horodnic de Jos, mi-a fost destinat să mă-ntâlnesc cu un om care, prin ceea ce-a făcut și face, m-a uimit. Chiar în ziua înființării acestui club filatelic școlar am remarcat prezența în sală a unui bărbat care mi se părea destul de în vârstă, mărunțel de statură, tăcut și cu o plasă burdușită în fața lui. Când a venit rândul prezentării membrilor fondatori ai clubului filatelic, domnul învățător Ghiță Sbiera, inițiatorul și sufletul acestui club filatelic, l-a prezentat destul de scurt: „Dânsul este badea Ion Boghean, cel mai vechi colecționar de mărci poștale din comuna noastră, din județul Suceava și s-ar putea să fie chiar din țara noastră”. După încheierea festivității, am purtat o scurtă discuție cu acest om. Și am rămas uimit de ceea ce mi-a povestit. Anii au trecut pe nesimțite. Dar badea Ion a fost o prezență activă la absolut toate manifestările noastre filatelice din zonă. Întotdeauna participa la montarea cadrelor pentru exponate, la afișarea exponatelor și la strângerea lor, iar la vernisaj era în primul rând. De asemenea, a participat la toate târgurile filatelice organizate lunar la Suceava, la expozițiile filatelice de la Suceava, Botoșani, Bacău și chiar la expoziții naționale. De pretutindeni își procura ce avea nevoie. Au trecut deja 11 ani de la înființarea acestui club filatelic și m-am gândit că este momentul să discut aprofundat cu badea Ion, astfel născându-se aceste rânduri. Zilele trecute am fost invitat să particip la o activitate a acestui club filatelic, invitație la care am răspuns imediat cu plăcere și interes, gândindu-mă că mă voi întâlni iarăși cu badea Ion. Și chiar m-am întâlnit, pentru că dl Sbiera mi-a confirmat și participarea dumnealui, așa cum de altfel obișnuiește să participe la fiecare activitate. Fiind o fire comunicativă, în ciuda aparențelor, dialogul cu dânsul s-a înfiripat foarte repede. Era acum o altă fire decât cea care îmi păruse. Și, ce este mai important, am primit mai multe informații decât îmi propusesem. Convorbirea noastră a avut loc în sala de clasă în care-și desfășurau activitatea și membrii clubului filatelic, fără să deranjăm sau să fim deranjați. Iar din răspunsurile consemnate, cititorul va înțelege întrebările pe care le-am pus. „Am început să colecționez mărci poștale cam pe când aveam zece ani. Acum am trecut pe 85 de ani. Luam mărcile de pe manșetele ziarelor care veneau la noi în comună. De la poștă luam timbre fiscale. Unele mărci le dezlipeam și de pe plicuri. Le țineam în cutii de chibrituri, pe categorii, așa cum consideram eu. Dar le-am pierdut în evacuare, cu toată averea părinților mei. Colecționez mai mult mărci cu tematică de istorie, peisaje din natură, oameni de știință, pictură, floră, faună și sport. Dintotdeauna am colecționat pe cont propriu. Nu am avut niciodată abonament. Ce am nevoie îmi procur de la Târgul filatelic din Suceava (lunar), de la Romfilatelia din București și de la magazinul filatelic din Cluj-Napoca. În clasoarele mele am serii de mărci poștale din 111 țări, cu tematica amintită. Cu cele românești, numărate bob cu bob, am peste 16.000 de mărci poștale. Particip la toate activitățile clubului filatelic de la școala noastră, club condus de domnul învățător Ghiță Sbiera, la expoziții filatelice din alte localități. În anul 2008 am fost și la Expoziția națională de filatelie de la București. Atunci am investit câteva milioane de lei pentru a cumpăra ce-mi lipsea. De fapt, cumpăr câte ceva la fiecare târg filatelic la care particip. Dragostea și pasiunea pentru filatelie am reușit să le insuflu și nepoților mei Marian și Iulian. Acum ei sunt la casele lor și sper să transmită această pasiune și copiilor și nepoților lor, care vor moșteni și colecția mea. Să știți că-mi place și să citesc mult. Am acasă o bibliotecă mare, peste 900 de volume. Citesc cărți, ziare. Îmi place să mă informez în permanență. Am acasă aproape toată colecția revistei «Magazin istoric»”. Nu știu de ce, dar am avut impresia că ar mai fi avut multe de povestit. Știți vorba poetului George Coșbuc: „Sunt greu bătrânii de pornit/ Dar, de-i pornești, sunt greu de-oprit”. Am remarcat cu plăcere prezența sporadică în sala de activități și a dlui Adi-Gheorghiță Jecalo, directorul școlii. S-a interesat ce fac copiii, cum se simt și chiar a răsfoit câteva clasoare. „Sunt foarte mulțumit de activitatea acestui club filatelic” mi-a spus directorul. „Este ceva inedit pentru școală, acum a devenit club cu tradiție și am constatat cu plăcere că filatelia prinde în rândul copiilor. Este o preocupare benefică și pentru procesul de învățământ.” Am urmărit apoi cum lucrează copiii în timpul activității. Pe toate băncile erau întinse clasoare. Copiii manevrau cu grijă mărcile poștale. Recunosc mărcile poștale, apartenența lor la serii, știu chiar și date despre unele mărci poștale. Majoritatea colecționează mărci poștale românești, unii chiar și străine. Cel puțin un clasor se găsea în fața fiecărui copil (acestea fiind foarte îngrijite), alături de pensete și lupe filatelice. La un copil am văzut chiar un odontometru. Am schimbat câteva cuvinte și cu elevii Andrea-Gabriela Moroșan și Cristian-Nicu Franiuc. Deși sunt de-abia în clasa a III-a, se vede că sunt bine instruiți pe linie filatelică și foarte preocupați de colecționarea mărcilor poștale. „Noi avem unele rezultate – mi-a mărturisit dl Ghiță Sbiera, conducătorul clubului – și pentru faptul că, pe lângă badea Ion, mai sunt sprijinit foarte mult de Doina-Elena și Gheorghe Olinici, Bogdan Prelipcean și Elena Sbiera, soția mea, care se implică în organizarea și desfășurarea tuturor acțiunilor noastre cu tematică filatelică. Acum lucrăm la întocmirea unui exponat de cartofilie închinat Învierii Domnului, care va fi afișat pe coridorul școlii, și a altuia având ca tematică felicitările, cu care vom participa și la alte expoziții.” Iată că prin pasiune, interes, implicare și dăruire se pot realiza lucruri deosebite, copiii pot fi antrenați pentru a-și petrece în mod plăcut timpul liber și, de ce nu, să acumuleze cunoștințe utile diferitelor obiecte de învățământ. Păcat doar că mișcarea filatelică în general, și cea juvenilă, în special, nu sunt sprijinite absolut deloc de nimeni. Iar procurarea mărcilor poștale neobliterate (neștampilate) devine pentru copii tot mai anevoioasă din cauza prețului lor, prohibitiv chiar. Ne temem că nu este departe vremea când procurarea mărcilor poștale, din cauza acestui motiv, nu se va mai putea face de către copii…
Este foarte cunoscut faptul că de-a lungul a multe decenii filatelia suceveană a dat puternice personalități, care au dus faima acestui binecuvântat colț de țară departe în lume.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii