Carte de zidire sufletească

VI. Omul și banii

 

3. Binefacerea Binefacerea este, astăzi, un ajutor care merită foarte puțin acest nume. A da numai bani din buzunar este un chip foarte pasiv de a te elibera de mustrările conștiinței. Iar specialiștii cei mai încercați în ajutorarea săracilor ne arată că milostenia particulară are chiar urmări rele, deoarece nu îi ajută temeinic pe nevoiași, ci numai cât îi îndeamnă să se bizuie pe venituri întâmplătoare, ceea ce le nimicește și rânduiala și caracterul. Negreșit, e foarte bine și chiar trebuitor să dăm ceva din banii noștri; însă ar fi nimerit să-i încredințăm unor așezăminte trainice, care au grijă ca banii aceștia să fie întrebuințați la locul și în chipul cuvenit. Pe lângă asta, ar trebui să căutăm în vreun caz cunoscut de noi, care ne îngăduie o cercetare amănunțită a persoanelor și împrejurărilor, să dăm un ajutor așa de temeinic și de chibzuit, încât de aici înainte sprijinul să nu mai fie necesar. Sau ar trebui – firește, tot în cazuri pe care le cunoaștem de aproape – să înlesnim unor oameni lipsiți de mijloace și care lucrează din greu, o recreere în vacanță. Cât de vătămătoare este pomana nesocotită, ne poate arăta fiece experiență a vieții noastre. Aceasta se aplică și la împrumuturile de bani. Aceia care se împrumută lesne, sunt mai totdeauna oameni care în planurile și cheltuielile lor umblă cu capul în nori și se bizuie pe nădejdi deșarte; sunt oameni care vor să rezolve anumite greșeli și tulburări de echilibru ale gospodăriei lor prin cârpeli artificiale din afară, în loc să meargă la rădăcina răului sau să ceară cu energie, dar și cu prevedere, ajutor unde se cuvine. Mulți oameni se împrumută numai fiindcă nu vor să mai reteze din cerințele lor ori ale familiei. Ei caută să mențină o aparență exterioară și să dea impresia unui nivel de trai la care nu au îndreptățirea sau nu vor să ridice pretenții față de mai-marii lor, fie din comoditate, fie din sfială, fie dintr-o falsă mândrie. Îngăduind unor astfel de oameni obiceiul de a se împrumuta, nu faci decât să-i încurajezi în toate aceste apucături primejdioase și în falsele lor socoteli, și-i împingi să-și întemeieze întreaga orânduire a vieții pe așteptări zadarnice. De aceea, ar trebui din principiu să nu împrumutați bani unor oameni al căror caracter și legături sociale nu le cunoașteți de-aproape. Chiar și cererile din partea acelora pe care îi cunoști, ar trebui mai întâi să le cercetezi temeinic din punctul de vedere de mai sus și numai după aceea să dai. Mulți oameni împrumută și dăruiesc cu înlesnire și își fac din asta o mândrie. Ar fi bine odată, în liniștea unei reculegeri, să se întrebe asupra motivelor lor adevărate: câtă slăbiciune, teamă de alții sau socoteli ascunse zac îndărătul acestei bunăvoințe, câtă grijă de gura celor refuzați și câtă râvnă de a poza înaintea lumii ca suflet nobil! Nu oricine are dreptul să dea. Nu trebuie să uităm că este o scară a datoriilor și că numai acela are drept să fie darnic cu alții, care în cercul alor săi le-a pus pe toate pe temelii sănătoase și și-a îndeplinit toate îndatoririle sufletești și gospodărești. Cine ajută nesăbuit în afară, iar în casă la el lasă toate baltă, acela, în fond, nu ajută pe nimeni cum se cuvine, căci numai omul cu rânduială poate să ajute cu folos; ceilalți numai cât te molipsesc cu nechibzuința lor, iar acolo unde ar dori să ajute, distrug orice simț de răspundere și orice independență. Un binefăcător nobil este un om care economisește ceva dintr-ale gurii, ale îmbrăcămintei sau ale întremării spre a putea veni în ajutor altora și este de mirare că tocmai darnicii pripiți și fără chibzuială sunt mai puțin în stare decât oricine la atare biruință de sine. Băieții și fetele oamenilor bogați s-ar cuveni și ar trebui să-și facă în acest chip datoria socială, fără tobă. Prilejuri se găsesc cu prisosință pentru cine vrea.