PDL și Orest Onofrei s-au lansat în cursa pentru alegerile europarlamentare

PDL și-a lansat la București candidații pentru alegerile europarlamentare din data de 25 mai a acestui an, printre aceștia numărându-se și singurul candidat sucevean cu șanse reale de a fi ales, Orest Onofrei.
 

Orest Onofrei

Lansarea a avut loc la Sala Palatului, în prezența a peste 7000 de persoane, sloganul după care se vor călăuzi în campanie democrat-liberalii fiind „PDL – Europa în fiecare casă”. Secretarul general al partidului, senatorul de Suceava Gheorghe Flutur, a declarat că prin acest slogan democrat-liberalii își anunță năzuințele care sunt „mai multă Europă pentru fiecare român care înseamnă de fapt mai multă bunăstare, mai multe fonduri europene, iar PDL dorește și poate să o facă”. La eveniment au participat președintele Partidului Popular European (PPE) Joseph Dauhl și fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat. „Am avut sentimentul că PPE a reușit să unească partidele de dreapta care se află în stânga și dreapta Prutului. Asta arată că nu va trece mult timp și ne vom întâlni cu Moldova în UE, duși de partidele de dreapta” a explicat senatorul sucevean. Din punctul de vedere al secretarului general, PDL este partidul „care a dus România în UE” în 2007, prin eliminarea stegulețelor roșii date țării noastre. Miniștrii menționați de Gheorghe Flutur că ar fi făcut asta sunt Vasile Blaga, Sulfina Barbu, Monica Macovei și Anca Boagiu. „Adversarii politici de 2 ani se chinuie să ne scoată din UE prin atacuri repetate la statul de drept” a menționat secretarul general al PDL. „PDL a trecut România prin criza economică și a trecut-o bine. Și-a asumat responsabilitatea. PSD și USL au speculat criza și au criticat măsurile luate de noi, dar acum le aplică. Au venit la putere cu promisiuni mincinoase și au pus 35 de taxe și impozite noi. PDL are cea mai buna echipă de europarlamentari. Sunt oameni profesioniști și luptă pentru România. PSD are o echipă, majoritatea dintre ei cu discursuri antieuropene!” a conchis Gheorghe Flutur. De menționat că la lansarea candidatului Sucevei Orest Onofrei a cântat celebra interpretă de muzică populară bucovineană Sofia Vicoveanca. Onofrei ocupă locul 6 pe lista de candidați pentru alegerile europarlamentare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: