Suceava

Pieton accidentat de un șofer mai laș decât prevede legea

 

În jurul orei 8.45, luni, pe strada Ana Ipătescu din municipiul Suceava, un pieton de 36 de ani, din municipiul Suceava, s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, fiind surprins și accidentat de un autoturism care circula pe banda de lângă trotuar și al cărui conducător auto a părăsit locul faptei. În urma impactului, informează IPJ Suceava, a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a refuzat deplasarea la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Victima a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma măsurilor întreprinse de polițiști, a fost identificat autovehiculul implicat și conducătorul auto, un tânăr de 20 de ani, din comuna Horodniceni. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă față de conducătorul auto sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: