Finanțele sucevene, peste 100 milioane de lei din executări silite

> În 2013 au fost înregistrate creșteri la încasările din impozitul pe profit, impozitul pe venit și accize
 

În scopul recuperării creanțelor datorate bugetului general consolidat al statului, în urma aplicării măsurilor de executare silită în județul Suceava s-au încasat 105 milioane de lei, se arată în raportul privind activitatea Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava, în care se accentuează că obiectivul prioritar al administrației fiscale este creșterea conformării voluntare a contribuabililor. Conform acestei surse, în 2013, activitatea de inspecție fiscală a instituției s-a concretizat prin 1.411 acțiuni de control la persoane juridice, sumele suplimentare nete atrase la bugetul statului fiind de 134,3 milioane de lei. Alte 1.213 de controale au avut drept țintă persoanele fizice, totalul net intrat la vistieria statului fiind în valoare de 70,6 milioane de lei. În ceea ce privește activitatea de trezorerie, raportul AJFP evidențiază că, în anul 2013, comparativ cu 2012, s-a înregistrat o creștere cu 10,7% a numărului contribuabililor persoane juridice și cu 10,6% a contribuabililor persoane fizice. Astfel, în anul la care facem referire, totalul veniturilor încasate a fost de circa 6.129 milioane de lei, în timp ce volumul plăților efectuate din conturi de cheltuieli bugetare sau de disponibilități s-a ridicat la 4.783 milioane de lei. Potrivit raportului de activitate al AJFP, în 2013, încasările la bugetul general consolidat al statului au însumat 1.237 milioane de lei. La principalele categorii de venituri au fost înregistrate creșteri, astfel că încasările din impozitul pe profit au fost de 68,77 de mii de lei, față de 63,21 de mii lei; la impozitul pe venit de 221,47 mii de lei, comparativ cu 183,67 de mii de lei, iar la accize încasările au totalizat 10,84 de mii de lei, față de 6,28 de mii de lei. Pe de altă parte, de subliniat este că, în anul precedent, principalele venituri bugetare înregistrate în urma operațiunilor vamale de control au fost de circa 173 milioane de lei. Reamintim că, începând cu data de 1 august 2013, Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava funcționează după o nouă formă de organizare, sub denumirea de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: