DR. FR. W. FOESTER „Îndrumarea vieții“

Carte de zidire sufletească

II. Formarea voinței
 

13. Energia și iubirea Se va spune cu drept cuvânt: toate exercițiile de întărire a voinței n-au niciun preț dacă voința formată nu este pusă în serviciul unor scopuri înalte. La ce folos toată puterea de voință dacă este îndreptată numai asupra unor lucruri nesăbuite și distrugătoare, dacă sporește doar talazul patimilor josnice, dacă este hărăzită să clădească Turnul Babel? Adevărata educație a voinței nu stă numai în a face energia mai puternică, mai sprintenă, mai precisă, ci și în a purifica voința în imboldurile ei, a o elibera din legătura cu instinctele grosolane și a o îndruma spre ținte mai înalte. Voința bărbătească este pururea aplecată, în încordarea sa, să se distanțeze de cooperarea cu puterile mai fine ale sufletului, fiindcă astfel energia devine în aparență mai liberă și mai spornică. În fapt, voința care se leapădă de o autoritate mai înaltă ajunge numaidecât prada unei autorități josnice, pierde în acest chip stăpânirea asupra sa, deșteptând și în ceilalți toată sălbăticia și nesăbuința. Energia singură, fără o cultură socială, lucrează negativ și din punct de vedere economic, deoarece risipește puterile care lucrează de-a valma. În partea a doua a lui Faust, Goethe a descris tragedia acelei energii de cercetător fără scrupul care se unește cu puterile întunecate și își vede primejduită însăși opera vieții lui. Spre a lucra într-adevăr rodnic și constructiv, voința bărbătească trebuie să comunice cu elementul etern feminin, cu acel simțământ profetic și cu acea cultură mai delicată a conștiinței, întrupată în idealul de femeie. Odinioară, cavalerul creștin își punea puterea și sabia în serviciul sfântului Graal. Tot așa, voința caută să asculte cu hotărâre de idealul unei înalte iubiri. Numai astfel voința noastră se debarasează de avânturile grosolane ale naturii organice și înalță bărbăția până la cavalerism. Dar nu spune Hamlet că prea multă conștiință te face bicisnic? Și nu ni se pare că iubirea paralizează greutatea și hotărârea faptelor noastre? Energia ce-și vede de țintă nu este pururea împerecheată cu lipsa de scrupul? Este adevărat: cu cât idealurile noastre devin mai înalte, iar simțămintele mai fine, cu atât sunt mai multe lucruri pe care trebuie să ni le refuzăm; chiar în străduințele pentru alții și în serviciul public, ne sunt oprite multe mijloace prin care o energie își scurtează și ușurează drumul. Cât de repede am scoate la capăt unele lucruri dacă am trece lesne peste o minciună, o trădare, o grosolănie sau chiar peste viața zdrobită a unui om! Și totuși, energia oarbă și lipsită de conștiință nu otrăvește și distruge la urma urmei opera acelora care s-au bizuit pe ea? Oare viața însăși nu îngrămădește, mai curând sau mai târziu, groaznice ruine peste tot ce a fost cucerit printr-o asemenea energie? Nu stă oare în conștiința noastră adevărata curăție a energiei omenești, eliberarea de toate puterile explozive și, totodată, adaptarea la întreaga realitate a vieții omenești?… Conștiința nu este oare un îndemn spre adevărul general că pe tărâmul sufletesc nu se poate clădi nimic numai cu puterile mecanice și că aici trebuie să se întrebuințeze o altă energie, mai fină? Și, în sfârșit, nu ți se pare că în orice energie lipsită de conștiință mocnește o slăbiciune ascunsă și că puterea noastră de voință numai prin asocierea cu elemente înalte ale sufletului capătă o mare putere biruitoare și statornică? Cu cât energia noastră izvorăște mai mult din viața organică inferioară, cu atât mai repede și rezultatele ei se desfac în acele elemente inferioare din care a pornit. În viața noastră atât de împestrițată, e de mare însemnătate ca izbânda și nereușita să nu le judecăm după urmările lor momentane și superficiale. Să nu jertfim niciodată unui succes provizoriu eul nostru cel bun, să ne întovărășim energia voinței în chip consecvent cu o viață mai înaltă și atunci putem fi siguri că undeva și cândva vor ieși la lumină și roadele benefice. În orice caz, partea cea bună din noi se întărește. Iar acesta îi este cel mai de preț lucru celui care nu vrea să lucreze pentru molii și rugină. Pentru formarea voinței în acest înțeles, este nevoie nu numai de o convingere limpede despre deșertăciunea unei puteri de voință nepurificate, ci și de o prevăzătoare educație de sine în lucrurile mici, de o obișnuință cu atenția, cu delicatețea, cu atitudinea amabilă și iubitoare. Tare ca un diamant și gingaș ca o mamă, acesta este țelul ce-l fixează un pedagog din veacul al XVII-lea pentru desăvârșirea personalității. De aceea, este cu totul greșit a socoti simplele exerciții de întărire ca singura sarcină a educației bărbătești. Gimnastica voinței și exercițiile trupești sunt, desigur, necesare. Dar neprețuit ar fi, tocmai pentru tinerii puternici, un curs de îngrijire a bolnavilor, o conlucrare la gospodărirea casei, la ajutorarea săracilor, îndeosebi luarea aminte la toate prilejurile în care puterea se purifică și se înalță prin caritate. A umbla cu băgare de seamă cu fața de masă, cu paharele, cu ceștile, cu hainele, a te purta politicos și cavalerește cu oamenii sunt mijloace foarte eficiente de educație. Și dacă am vorbit mai înainte despre punctualitate ca un mijloc de educație pentru o hotărâre neclintită, trebuie să mai adăugăm că tocmai aici avem un prilej de a îmbina tăria cu gingășia, puterea cu delicatețea, în loc să sărim peste toate piedicile grămadă. Mulți oameni își închipuie că o purtare fără gingășie este mai potrivită cu demnitatea unui bărbat. Însă această părere este cu totul greșită, chiar din punctul de vedere al adevăratei energii, deoarece o nepăsare grosolană și o înaintare brutală sunt mult mai lesnicioase și cer mai puțină putere sufletească și vigilență decât o energie prevenitoare și compătimitoare. În bunătatea adevărată este tăria omului față de propriile-i patimi și această tărie îi dă putere și față de patimile străine. Odată, am văzut un om care se grăbea să apuce trenul, când, hop, trei copilași îi tăiară drumul. Atunci graba lui furtunoasă se prefăcu în duioșie, se învârti în jurul micuților, îi luă cu grijă de mână, ca să nu cadă, ba încă mai mângâie pe cel mic pe cârlionți, apoi o porni la fugă. Toate acestea au fost o priveliște înviorătoare a unei puteri de voință educată și înălțată prin iubire, dar și un simbol pentru lucruri mai mari. Cât de des suntem împiedicați în viață de copiii neîndemânatici, în câte lucruri însemnate nu suntem tulburați și, cu toate acestea, ce nesfârșit de important este pentru noi felul cum ne purtăm!… Căci viața este o conviețuire cu alții și cine vrea să-și facă loc numai sieși, fără o delicatețe împăciuitoare și miloasă, acela va rămâne sterp, măcar de-ar avea cele mai frumoase convingeri din lume.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: