Jucătorii de la CSU Suceava au încredere în finanțarea locală

Nu a fost găsită încă o modalitate de susținere a handbalului sucevean, însă deocamdată jucătorii și stafful tehnic au încredere că lucrurile se vor rezolva.
 

Situația este incertă de o bucată cam lungă de timp și dacă lucrurile se vor mai „tărăgăna” mult, atunci Suceava este în pericol de a-și pierde cea mai performantă echipă de club. Nu suntem avizați în legătură cu diferitele sisteme sau asociații pentru finanțarea unei ramuri sau formații sportive, dar un singur lucru putem să-l spunem. Așa cum s-au descurcat și se descurcă alte orașe și județe din România, cred că și Suceava poate să se descurce la rândul ei, potențialul orașului și județului fiind peste alte localități sau județe din țară. Este păcat de pierdut un lucru bun, o echipă care ne-a adus glorie și care a făcut ca numele Sucevei să fie auzit în locuri în care oamenii nici nu știau unde e România pe hartă. Cei care pot, trebuie să ajute echipa de handbal masculin CSU Suceava pentru că merită. Antrenorul grupării sucevene, Răzvan Bernicu, este încrezător că autoritățile locale vor găsi în cel mai scurt timp și un cadru legal de finanțare a echipei. „Deocamdată nu este afectată atmosfera din vestiar. Suntem cu banii la zi și am încredere că lucrurile se vor rezolva până la urmă. Primordial este să se găsească o soluție ca acel proiect de finanțare să fie legal. Eu am încredere că se va realiza și este important ca toți factorii locali de decizie să fie alături de echipă”, a declarat antrenorul de la CSU Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI