Bătuți în drum spre casă

 

Luni, la ora 17.46, agenții Postului de Poliție Ciprian Porumbescu au fost sesizați prin 112 despre faptul că Dumitru S., de 38 de ani, localnic, a fost agresat fizic de doi cetățeni din localitate. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 17.30, partea vătămată se întorcea spre domiciliu, după ce consumase băuturi alcoolice. Când trecut de locuința lui Alexandru B., de 67 de ani, a fost ajuns din urmă de către acesta și Gheorghe B., de 64 de ani, ambii din aceeași localitate, care l-au lovit. Victima a fost transportată cu ambulanța la spital, pentru investigații. În cauză s-a întocmit dosar penal împotriva agresorilor sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe. La Adâncata, în jurul orei 21, polițiștii Secției 8 Poliție au fost sesizați despre faptul că Ionuț L., de 19 ani, din comună, a fost agresat de către Sebastian P., de 27 de ani, din aceeași localitate. Victima a fost preluată de un echipaj de ambulanță și transportată la spital, stabilindu-se că prezintă leziuni, dar care nu necesită internarea. Din verificările efectuate de polițiști, a rezultat faptul că în timp ce se deplasa pe DC 59 spre domiciliul său, Ionuț s-a întâlnit cu Sebastian și Tudor P., de 23 de ani, frați, cu care a avut un conflict spontan, în urma căruia cei doi l-au lovit de mai multe ori. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe și în această speță.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI