O victorie și două înfrângeri în turneul de la Călărași pentru CSU Suceava

CSU Suceava a realizat un bilanț de o victorie și două înfrângeri în turneul de la Călărași. Elevii antrenorului Răzvan Bernicu au învins în primul meci gruparea Dinamo București, pentru ca apoi să piardă disputele cu CSM Călărași și Știința Bacău.
 

În cea de-a doua dispută a turneului dotat cu Cupa Unirii, CSU Suceava a pierdut cu scorul de 22-27, în fața gazdelor de la CSM Călărași. „Studenții” au început bine meciul, în primele șapte minute de la fluierul de start conducând de patru ori pe tabela de marcaj, asta până la scorul de 4-3. Au urmat însă apoi zece minute în care titularul din poarta gazdelor, nimeni altul decât fostul universitar Iulian Andrei, a fost de neînvins, iar drept urmare călărășenii au luat un avans considerabil de șase reușite, scor 10-4. Sucevenii au replicat printr-o dublă semnată de Eros, dar a fost doar o reacție de moment, în condițiile în care adversarii și-au mărit avantajul la șapte goluri în minutul 27, la 14-7. Pe finalul reprizei, trupa lui Răzvan Bernicu a încercat să echilibreze ostilitățile, dar echipa gazdă a intrat totuși la cabine cu avans de șase lungimi. Scorul pauzei a fost 16-10 pentru CSM Călărași în disputa cu CSU Suceava. Handbaliștii suceveni au ieșit ceva mai deciși de la vestiare, iar pe fondul intervențiilor avute între buturi de nou intratul Vasile Tcaciuc, s-au apropiat la patru goluri în minutul 40, când Ciubotariu a punctat de pe extremă pentru scorul de 18-14. Oaspeții n-au găsit însă forța să reintre în calculele victoriei în fața unui adversar cu mult peste nivelul diviziei secunde. Călărășenii au dus scorul la 22-16 la jumătatea reprizei secunde, pentru ca pe final ei să joace la spectacol. În aceste condiții, scorul final în partida CSM Călărași – CSU Suceava a fost 27-22. CSU Suceava: Spiridon, V. Tcaciuc – Ciubotariu (5 goluri), Sandu (4 goluri), Eros (3 goluri), Burlacu (3 goluri), Negrușeri (2 goluri), Petrea (2 goluri), Târzioru (2 goluri), Dumitraș (1), Bahan, Lețu, I. Tcaciuc și Olariu. Antrenor: Razvan Bernicu. De partea cealaltă, pe lângă portarul Iulian Andrei, pentru formația călărășeană au mai evoluat alți doi suceveni: Răzvan Gavriloaia (3 goluri) și Adi Mitrea (un gol). În ultimul ei meci al turneului de la Călărași, CSU Suceava a înfruntat vicecampioana națională, Știința Bacău. Partida a fost dominată de băcăuani de la cap la coadă, ei impunându-se în final la scor, 40-26. Plusul de experiență și jocul extrem de agresiv al băcăuanilor au fost decisive pentru victorie. Antrenorul sucevenilor a folosit în această partidă jucătorii care au evoluat mai puțin, lipsa de omogenitate a echipei fiind clară. CSU Suceava: Spiridon, V. Tcaciuc, Ilii – Petrea (5), Sandu (5), Eros (3), Bălan (3), Burlacu (3), Olariu (2), Târzioru (2), Bahan (2), Lăzurca (1), I. Tcaciuc și Lețu. Știința Bacău: Grigoraș – Ghiță (10 goluri), Johannson (7), Bondar (5), Da Silva (5), Păunică (3), Ramba (3), Rotaru (2), Tărîță (2), Cotinghiu (2), Fenici (1) și Celestin. „Turneul de la Călărași a fost foarte util pentru noi. În pofida echipelor tari cu care ne-am confruntat, doar așa poți acumula experiență în dueluri cu formații de top. Am avut ca adversare grupări formate din jucători valoroși și cu vechi state în primul eșalon valoric al handbalului românesc. Atâta timp cât am avut prospețime și am păstrat același ritm pe toată durata partidei, ne-am descurcat. Odată ce au început micile accidentări și oboseala, nu am mai făcut față. Nu avem un lot suficient de consistent pentru a putea rezista la trei meciuri în doar câteva zile. Mai trebuie lucrat la capitolul relații de joc și viteză. Sper ca începutul de campionat să ne găsească în cea mai bună formă sportivă” a declarat antrenorul echipei CSU Suceava, Răzvan Bernicu. În primul meci oficial al anului în Liga Națională de handbal masculin, CSU Suceava va juca sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 12, în sala LPS, cu Potaissa Turda.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI