Model de perseverență

Nu cu mult timp în urmă, la Editura „George Tofan” din Suceava a apărut lucrarea intitulată Comuna Todirești – județul Suceava: scurtă monografie etnografică, semnată de profesorii Mihai și Maria Bocancea.

 

Pusă alături de studiile cu tematică adiacentă publicate de ei anterior (Părhăuți – monografie geografică cu elemente de istorie – 2001, Școala din Părhăuți – peste o sută de ani de cultură și educație – 2008, Sacru, tradiții și folclor din comuna Todirești – Suceava – 2010 și Gavril Trotușan și epoca sa. Biserica din Părhăuți – 2012) și de cele semnate de-a lungul timpului de alți autori (S. Fl. Marian –Biserica din Părhăuți – 1887, Constantin Milici – Monografia comunei Soloneț din punct de vedere geografic și istoric – 1937, Ioan V. Rachieru – Soloneț – o așezare din Bucovina – 1995, Mugur Andronic – Evoluția habitatului uman în bazinul hidrografic Soloneț din Paleolitic până la sfârșitul sec. al XVIII-lea – 1997, Ioan Pânzar – Monografia satului Costâna, comuna Todirești, jud. Suceava – 2005), cea de față reprezintă încă o cărămidă solidă din structura unei cuprinzătoare monografii a comunei Todirești de astăzi. Într-adevăr, după cum apreciază etnologul Mihai Camilar în Cuvânt înainte, prezenta lucrare „scrisă cu mult discernământ și cu o simțire aparte față de civilizația și cultura tradițională de distinșii soți Mihai și Maria Bocancea vine să întregească și să îmbogățească cunoștințele noastre privitoare la zestrea etnoculturală a unei vetre folclorice bucovinene” (pag. 7). Puține sunt comunele despre care, până în prezent, s-a scris atât de mult și de temeinic! Urmărind conținutul lucrării, cititorul are posibilitatea de a-și forma o imagine clară și cuprinzătoare cu privire la viața materială și spirituală din comună și la modul cum a evoluat aceasta de-a lungul secolelor. Punctul de pornire îl constituie epoca preistorică, urmată apoi de cea medievală, modernă și contemporană. Afirmațiile sunt susținute de relicvele descoperite în urma săpăturilor arheologice din zonă (multe dintre ele sunt ilustrate prin fotografii color). Cele mai vechi, respectiv obiecte de piatră, din silex sau fragmente ceramice, aparțin neoliticului (deci au o vechime de peste 5000 de ani) și perioadei de trecere spre epoca bronzului. Se fac apoi dense referiri la ceea ce reprezintă, sub toate aspectele, specificul vieții tradiționale din aceste așezări umane: gospodăria, locuința, interiorul casei, toate ilustrate, și aici, prin fotografii ele însele de certă valoare documentară. Analizându-le cu atenție, se desprinde concluzia că din cele mai vechi timpuri, pe lângă valoarea practică a obiectelor (create cu multă pricepere de locuitori) care alcătuiau universul vieții cotidiene, acestea au și o deosebită valoare artistică. Pentru a ne convinge, e destul să privim imaginile costumului popular tradițional, ale ștergarelor sau covoarelor țesute de gospodinele de aici. Până și obiectele de uz cotidian sau cele din industria casnică poartă semnele gustului estetic al celor care le-au confecționat. O atenție aparte este acordată aspectelor referitoare la gospodăria tradițională care a cunoscut permanente îmbunătățiri pe parcursul timpului pentru a răspunde cât mai bine nevoilor practice ale locuitorilor și înclinațiilor lor pentru frumos. După cum se poate observa din fotografii, chiar casele ridicate cu vreo sută de ani în urmă (altele mai vechi nu au putut fi aflate) constituie o dovadă în acest sens. Alături de alte detalii legate de aspectul caselor (acoperiș, uși, ferestre, prispă etc.), fațadele poartă ornamente dintre cele mai diverse, unele cu semnificații simbolice. Interiorul casei e conceput și realizat în așa fel încât să răspundă cât mai bine nevoilor practice ale vieții cotidiene. Casa tradițională e alcătuită, de regulă, din trei camere: una în care familia își ducea traiul de zi cu zi, apoi tinda și camera de curat. În prima încăpere se aflau: soba, laița, masa și băncuțele, blidarul, laița pentru cofele sau gălețile cu apă de băut, paturile de dormit etc., toate confecționate de mâna omului. Camera de vizavi, numită și casa cea mare, era ornată din belșug cu lăicere și covoare țesute de gospodină. În această încăpere se păstrau straiele de sărbătoare, lada de zestre, precum și alte obiecte de valoare utilizate doar cu anumite ocazii. Într-un capitol aparte sunt prezentate ocupațiile tradiționale ale localnicilor. Astfel, agricultura „este o ocupație străveche a locuitorilor acestor meleaguri și este practicată din preistorie (neolitic) asigurând hrana și materia primă pentru îmbrăcăminte” (pag. 59). Cele mai răspândite culturi erau cele de grâu, secară, orz, mei, hrișcă, porumb prin care își asigurau hrana pentru ei și pentru animalele domestice, precum și plantele textile (inul și cânepa) necesare pentru confecționarea obiectelor de îmbrăcăminte. Sunt enumerate apoi principalele unelte agricole utilizate frecvent, toate confecționate manual: carul, plugul, grapa, sapa, coasa, îmblăciul, morișca etc. sau cele utilizate în industria casnică: melița, melițoiul, furca de tors, fusul, sucala, urzitorul, stativele și multe altele, toate ilustrate prin valoroase imagini color. Un rol important în viața locuitorilor l-a avut dintotdeauna creșterea animalelor domestice, veritabile surse de alimente (carne, lapte, brânză, ouă) și sprijin indispensabil al unora dintre ele pentru efectuarea lucrărilor agricole. „Au contribuit la dezvoltarea acestei ocupații clima favorabilă a zonei, rețeaua hidrografică bogată și mai ales întinsele suprafețe de pășune și fânețe” (pag. 87). Faptul în sine a fost consemnat cu multă vreme în urmă. Astfel, în Dicționarul geografic al Bucovinei (1908), Em. Grigorovitza remarca aceste aspecte prin situații statistice întocmite pentru fiecare sat din structura comunei cu privire la categoriile de teren și la numărul animalelor. Referirile la această ocupație a localnicilor sunt completate de imaginile multora dintre obiectele utilizate, de asemenea confecționate de mâna omului din materialele existente în mediul înconjurător. Cititorul află apoi utile informații referitoare la creșterea animalelor domestice: vitele și oile, precum și la unele ocupații mai puțin răspândite, cum ar fi albinăritul, vânatul, pescuitul etc. Un loc esențial în viața cotidiană a locuitorilor de la sate l-a avut dintotdeauna industria casnică, ocupație exclusiv femeiască, prin intermediul căreia se asigurau obiectele de îmbrăcăminte, fapt predominant în comună până pe la mijlocul secolului trecut. Între materialele de bază se aflau, după cum s-a mai spus, inul, cânepa și lâna din care, în urma unor complexe lucrări pregătitoare, se confecționau cele mai multe dintre obiectele de îmbrăcăminte folosite de locuitorii de toate vârstele. Pentru a ilustra cât mai convingător roadele acestei munci, autorii fac o prezentare a costumului popular, femeiesc și bărbătesc, pentru zilele de lucru și pentru cele de sărbătoare, capitol cu atât mai important cu cât obiectele componente sunt ilustrate prin fotografii color care încântă privirea. Prelucrarea lemnului constituia altă ramură importantă a industriei casnice de care se ocupau exclusiv bărbații. Având în vedere complexitatea cerințelor vieții practice a sătenilor, meșterii s-au specializat în meserii precum cele de tâmplari, dulgheri, rotari, covătari, fierari, cojocari, olari etc., fiecare aducându-și partea de contribuție la asigurarea celor necesare vieții de zi cu zi a comunității. În completarea imaginii vieții rustice a locuitorilor comunei Todirești, ne sunt prezentate câteva creații folclorice referitoare la diverse aspecte din viața lor, cum ar fi sărbătorile religioase (Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza etc.) sau viața practică a comunității. În concluzie, lucrarea Comuna Todirești – județul Suceava: scurtă monografie etnografică semnată de profesorii Mihai și Maria Bocancea, doi distinși intelectuali cu vechi și rodnice preocupări de acest fel, este o deplină reușită atât sub aspectul conținutului propriu-zis, cât și al formei de prezentare. Pe bună dreptate etnologul Mihai Camilar apreciază că lucrarea de față „se constituie a fi o demonstrație științifică, clară, plină de acuratețe, cu evidente valori informative…” (pag. 9).