A trecut Crăciunul parcă pe furiș…

În fiecare an vine Crăciunul, vine seara magică în care suntem mai buni, suntem plini de emoții alese, explicabile. Așteptăm să ni se întâmple lucruri extraordinare, avem mai multă poftă de viață.

 

Ceea ce mi se pare cu totul deosebit este faptul că seara magică de altădată a Crăciunului e cu totul alta decât cea de astăzi. În simplitatea existenței noastre, Crăciunul de altădată era special, cu manifestări simple și curate, cu un brăduț împodobit cu puține jucării. Ne culcam, iar când ne sculam găseam sub pernă o ciocolată sau câteva bomboane puse de mâna trudită a mamei care era moș Crăciun. Eram fericiți! Astăzi lucrurile au luat o altă întorsătură. Copiii așteaptă ca în noaptea de Crăciun să se întâmple lucruri extraordinare. Pentru o parte din ei Crăciunul aduce multe daruri, iar pentru alții, săraci, doar câteva bomboane. Vine Crăciunul! Copiii merg pe-nserate pe la casele gospodarilor și cântă: „Moș Crăciun cu plete dalbe,/ În toți anii ai venit/ etc. Puțini copii mai colindă, din ce în ce mai puțini. Se pierd obiceiurile, tradițiile! La puține case se mai taie porcul de Crăciun, puțini copii se mai bucură de bășica de porc despre care, cândva, genialul Ion Creangă scria. Parcă totul intră în umbră și dispare. Dispar oamenii bătrâni, dispar tradițiile, obiceiurile, dispar hărnicia și dragostea de viață, dispare comoara spirituală – folclorul. A venit Crăciunul! Am nutrit speranță inexplicabilă, imposibil de asemuit însă cu situații din amintirile lui Creangă. A trecut Crăciunul pe furiș și mai adăugăm un an, îmbătrânim. Viața se scurge cu bune și rele, timpul este ireversibil. Pentru mulți bătrâni singuratici, Crăciunul a trezit sentimente tulburătoare, astfel încât meditația profundă ce-i determină să rememoreze într-un ceas viața toată, e unicat. Puțini se gândesc la ei. Solitudinea, starea interioară a bătrânilor se manifestă în spațiul exterior și interior, disociind între un afară și un înăuntru care nu se mai află în armonia perfectă binecunoscută în copilărie. Amintirile lor dor, răscolesc, cele mai prețioase au nevoie de solitudine totală, izolată de lumea din afară, cu dorința ca nimeni să nu le tulbure intimitatea. Ei sunt între vis și realitate cufundați în gânduri, reînviind basmele copilăriei, în timp ce copiii așteaptă seara magică, atingerea magică cu zâne, spiriduși și Moș Crăciun. Stare de vis enigmatică! Copiii așteaptă lucruri imposibile, sunt într-o stare de visare, de așteptare a minunilor, vor totul, fără a se raporta la realitate. Crăciunul de astăzi caută lucruri speciale, situații și ocazii inexplicabile, sentimente aparte. Este Crăciunul modern, cu magia și miracolul specific, cu magia propriului vis. Magia propriului vis nu poate fi esența Crăciunului. Dar magia Crăciunului este și magia memoriei, a copilăriei de altădată. Mame, părinți, cuvinte, gesturi, emoții, manifestări, timp, spațiu, amintiri revin în memoria noastră în preajma Crăciunului. Oftăm, ne încurajăm și încercăm să păstrăm aerul curat al nopților de altădată, tradițiile ținute cu sfințenie de cei mai în vârstă și cu sufletul evlavios, cu liniștea necutremurată a nopților de iarnă, cu fumul gros al hogeagurilor, cu norii călători plini de zăpadă, zăpada bogată, cu bucatele gustoase, cu simplitatea și seriozitatea duhovnicească a mamei și a tatălui. Satul cu lumini pretutindeni, cu casele luminate de becurile aprinse, cu colindele puține, cu atmosfera specială din familie, cu sunetele clopotelor din biserici, cu oamenii cu memorii afective diferite, cu reîntoarceri în timp și spațiu, cu speranța într-un viitor mai bun este astăzi altfel. Iată cadrul în care mai adăugăm încă un an în ramurile vieții noastre. Din păcate, de Crăciun, doar pentru o parte memoria dezmoștenește cele mai intime și plăcute gânduri și sentimente. Pentru alții, memoria devine și coșmar al vârstei înaintate, al durerilor trupești și sufletești. Este greu să visăm și să căutăm miracolul pe tot parcursul anului dacă din partea noastră nu există nicio preocupare, niciun efort. În felul acesta Crăciunul devine o consolare amăgitoare, a sărăciei și automulțumirii. Lipsa de speranță și altruism aduce cu sine sărăcie. Este nevoie de zbateri, de căutări, de trudă pentru o lume în care liniștea, credința, sensul și consecvența sunt dimensiunile unei schimbări permanentizate. Într-o lume agitată, pusă pe gâlceavă, pe încercări și provocări, e nevoie de liniștea nopții de Crăciun, de liniștea visării, de mănunchiul speranței spre mai bine în 2014. E nevoie de credință în Dumnezeu și Iisus, e nevoie de convingeri adevărate, de înțelepciune, de ridicarea capului spre stele, spre infinitul timpului pe care-l trăim. Crăciunul e o lecție a bunului-simț, a tradiției, a obiceiului de a visa, o supremă asumare a răspunderii pentru familia pe care a-i întemeiat-o și pe care nu trebuie s-o părăsești, indiferent de greutăți. Pentru cei cu bani mulți Crăciunul înseamnă și o risipă financiară și extravaganță stridentă, dar și o cheltuială sufletească. Pentru cei săraci e speranță în ziua de mâine. Crăciunul rămâne perioada celor mai febrile vânzări. Eforturile extravagante sunt provocatoare. Ofertele de lux sunt, pentru cei puțini, bogați, într-adevăr departe de sărbătoarea omului obișnuit. Crăciunul și-a pierdut profunzimea de altădată și dimensiunea lui economică a devenit predominantă. Se simte parcă pierderea adevăratului Crăciun. Crăciunul românesc se stinge, mirosul de cozonac cald și scorțișoară, al colacilor care îmbelșugau masa, al căldurii toropitoare din casa bătrânească în care nu exista timp aproape că s-au stins. Crăciunul mai este, totuși, încă, o lume aparte de speranță, de liniște, credință. Să sperăm că anul 2014 va fi un an mai bun, mai liniștit, mai fericit.