Fălticeni

„Învățăm să dăruim”

 

Într-o lume tot mai bulversată de problemele mari și de cele mărunte, o lume în care cu ușurință putem să ne îndepărtăm de adevăratele valori umane, acțiunile socio-umanitare derulate în această perioadă ne demonstrează nouă înșine că ne mai pasă de oamenii de lângă noi. În acest context, la Grădinița cu Program Prelungit „Pinocchio” Fălticeni s-a derulat proiectul socio-umanitar „Învățăm să dăruim”, din care preșcolarii au învățat că trebuie să fie buni cu cei din jur, că e bine să dăruiască din inimă celor care au nevoie. Astfel, darurile lor, împreună cu colindele și urările tradiționale, au ajuns la sufletele bătrânilor de la Așezământul de Asistență Socială „Sfântul Andrei” din Fălticeni, precum și la copiii aflați în evidența serviciilor de Asistență Socială din Fălticeni aparținând DGASPC Suceava. Pe această cale, în calitate de director al acestei instituții, mulțumim pentru generozitatea de care au dat dovadă părinții copiilor de la grădinița „Pinocchio”, sprijinind această acțiune organizată la nivelul unității de cadrele didactice de la fiecare grupă și le transmitem sărbători binecuvântate cu sănătate, pace și bucurii alături de cei dragi. ADRIANA SAMSON

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI