Marțea neagră, marțea grea

„Și pe Toma-l ajungea/ Moartea neagră, moarte grea…” Doar un paronim mai desparte politica românească de atmosfera și cutumele baladelor și ale legendelor de altădată. Nu contează că au trecut câteva sute bune de ani. Nici presa și abordările politice nu se îndepărtează prea tare de literatura populară.

 

Aflăm adesea că nu știu care ales prins în mrejele DNA „s-a predat”, cum li s-a cerut lui Iancu, Gruia sau lui Pintea, haiduci vestiți, iar cutare politician se comportă haiducește, uitând că la începutul mileniului al treilea ar cam fi cazul să respecte și legea și pe cei ce l-au ridicat sau nu în jilț. Balada, drama și politica Tot ca în baladele cu sfârșit dramatic s-au petrecut lucrurile adesea și-n politică: lovituri pe la spate, cele mai multe date noaptea, trădări succesive ale tovarășilor de luptă, amenințări cu execuția, cavalcade de urmărire până la desființare… Semn că e foarte posibil ca peste alte secole să ne întâlnim cu aceleași metehne. Privind cu atenție încrengătura faptelor din „marțea neagră”, se poate spune fără tăgadă că în spatele tulburărilor s-au aflat câteva minți înfierbântate care au știut ce fac: împreună cu variante necesare ale articolelor din Codul penal, s-au strecurat pe nevăzute(?) și câteva discutabile, eufemistic vorbind, pe principiul că, unde-a mers alba, poate merge și neagra. Asta într-o primă fază. Haiducul nu se consultă În faza a doua, cea a negocierii între partidele aflate în coaliția de guvernare, evenimentele au fost și mai tulburi: pesediștii spun că liberalii ar fi fost consultați, iar liberalii neagă nu doar consultația, ci și aducerea la cunoștință, darmite împărtășirea adevăratelor intenții și discutarea articol cu articol. Ceea ce numai colaborare și lucru în echipă nu se cheamă. În faza a treia, s-a mizat, ca de multe alte ori în democrația postdecembristă, pe grabă, pe lipsa de atenție a celor datori să verifice și să legitimeze respectivele articole de lege, poate și pe încrengătura de relații, adesea transpartinice. Căci Codul penal e un fel de lege a legilor. Se spune că ar fi vrut fie să gâtuie cu totul presa românească, atâta câtă a mai scăpat din ghearele crizei economice, din nepriceperea și lipsa deontologiei jurnaliștilor înșiși și din delăsarea cititorilor, fie să scoată de sub jurisdicție sau să ușureze soarta celor încurcați în penalități. Politica la risc Fiindcă este exclus să o fi făcut din necunoaștere, din nebăgare de seamă sau din cine știe ce comandamente superioare. Deși știau că gestul lor va atenta la responsabilitatea tuturor aleșilor, asta în cel mai bun caz, au lăsat decizia la latitudinea Curții Constituționale, arogându-și dreptul de a le corecta la a doua lectură. Dar dacă treceau în forma adoptată la prima lectură? Fiindcă era foarte posibil: când vine vacanța de Crăciun, din grabă și oboseală, se mai fac și astfel de lucruri. Din păcate, oricum ai privi lucrurile, e cert că activitatea aleșilor din marțea respectivă numai juridic-legislativă n-a fost. Și tot din păcate, activitatea principalilor actanți se va răsfrânge și asupra tuturor celor neimplicați, generalizând impresia de haiducie și iresponsabilitate. Cu România în drum Și pe de cealaltă parte lucrurile au stat la fel ca în baladă: deși la promulgare președintele avea dreptul să respingă propunerile parlamentului și să sesizeze Curtea Constituțională, i-a așteptat pe împricinați la cotitură ca să le dea cu articolele în cap sau poate să le mai aplice o lecție usturătoare, unii zic că și-a trimis consilierii cu jalba-n proțap pe la ambasade și cu sesizări pe la înaltele porți occidentale, a țipat în gura mare că țara e furată, iar România a rămas iar în mijlocul drumului, ca ori de câte ori diriguitorii la vârf își sapă groapa unul altuia. Nu știu cine s-au vrut justițiarul Toma Alimoș, iubitorul de țară Gruia lui Novac sau răzvrătitul Pintea Viteazul, dar încăierarea la vârf, devenită perpetuă după suspendarea președintelui din vara lui 2012, nu miroase nicidecum a coabitare, ci a cotonogeală sadea. Că politică, oricum am da-o, tot n-o putem numi. Nu cred că astfel de evenimente au legătură nici cu științele politice, nici cu buna guvernare.