Păstrând măsura faptelor și valorii istorice ale corsicanului împărat al francezilor, nici generalul (r.) Badea Crăciun, președintele filialei sucevene a Asociației Veteranilor de Război, nu a avut nevoie de 1,95 înălțime pentru a-și urma și împlini, în demnitate și respect, destinul de militar, singurul pe care și l-a imaginat vreodată în cei 90 de ani pe care i-a împlinit sâmbătă,14 decembrie. „Nu mi-a plăcut niciodată viața de civil”, declara generalul cu câteva luni în urmă, la sărbătorirea nunții sale de diamant, 60 de ani petrecuți alături de soția sa Nori. Nu a motivat declarația, dar era mai mult decât evident că omul Badea Crăciun s-a născut să facă în viață exact ceea ce a făcut: armată. Viața a trecut peste președintele veteranilor suceveni, dar principiile cultivate de armata română i-au intrat în carne și nu există decât împreună cu ele. Coloana dreaptă și la 90 de ani, ordine perfectă în gesturi și ținută, politețe impecabilă, vorbă neirosită în amănunte irelevante. Odată penetrată însă această „cămașă” de soldat, generalul este un om cald și glumeț, un om care a adunat către sine afecțiunea familiei și a colaboratorilor. Generalul Badea e oltean, născut în satul Gostavăț, fostul Romanați, de lângă Caracal. A făcut Școala de subofițeri de infanterie de la Făgăraș. Încă nu absolvise în 1944, când, din septembrie, a participat la luptele din Defileul Mureșului și în Bazinul Crișurilor, până la eliberarea orașului Oradea, în 12 octombrie. După război, superiorii au văzut că micul oltean este în stare de mult mai multe și l-au trimis la școala de ofițeri, astfel că în 1951 Badea Crăciun activa deja la Rădăuți ca locotenent în cadrul Regimentului 2 de Grăniceri din localitate. Aici și-a cunoscut și soția, pe Eleonora, o tânără și frumoasă elevă de liceu refugiată împreună cu familia din Cernăuți, cu care s-a căsătorit doi ani mai târziu. Ca familie, deloc bogată, prima detașare a fost pe graniță la Oradea. De atunci , ofițerul de grăniceri Badea Crăciun și-a desfășurat cariera militară în opt garnizoane. Locotenent la Rădăuți, căpitan la Oradea și la Galați, maior, comandant de companie la Cârja – Vaslui, apoi șef al Biroului Operații din Batalionul de Grăniceri Bârlad. În 1960 era deja locotenent colonel și șef de stat major al Batalionului 12 Grăniceri din Rădăuți, orașul din care plecase ca jun locotenent. În 1968, colonelul Badea Crăciun devenea șef de stat major al Gărzilor Patriotice din județul Suceava, gărzi pe care le-a instruit de fapt până la pensie, în 1982. General a fost avansat după pensie, în anul 2003. În orice unitate militară a lucrat, subordonat sau șef, Badea Crăciun a avut acele principii de viață și constanța de care el însuși mi-a pomenit. „Nu se câștigă greu gradul de general dacă-ți place meseria asta, iar mie mi-a plăcut. Ca șef, am fost rău cu răii și bun cu bunii și nu mi-am tutuit niciodată subordonații. I-am respectat pe toți, indiferent de grad”. Din 2008, generalul (r.) Badea Crăciun a fost numit președintele filialei locale a Asociației Veteranilor de Război și împreună cu mica lui echipă se ocupă de nevoile veteranilor și ale văduvelor de război din județul Suceava. Generalul are doi copii, o fată și un băiat, fata informatician, băiatul militar, de asemenea. Urmează 4 nepoți, câte doi de la fiecare copil, dar și doi strănepoți. Acasă la general șeful este soția, în vârstă de 83 de ani, cea care îl protejează și îl îngrijește. Este o femeie care îl iubește de șase decenii și care l-a urmat în fiecare garnizoană unde acesta a fost trimis, care și astăzi se uită la el cu drag și căldură și asta spune poate despre omul Badea Crăciun mai multe decât o valiză de decorații. Respectând foarte mult militarul, îi dorim însă omului Badea Crăciun multă sănătate și La mulți ani!
Și Napoleon Bonaparte a fost un bărbat mic de statură, dar asta nu l-a împiedicat, vorba lui Petre Țuțea, să facă „adevărata istorie a revoluției franceze”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii