Aflată la prima competiție de asemenea anvergură după o lungă perioadă presărată cu accidentări și două operații, la menisc și la tendonul lui Ahile, Cristina Casandra a ocupat locul 48 dintr-un total de 74 de concurente înscrise la start. Atleta de la CSM Suceava a terminat cei 8 kilometri ai cursei cu timpul de 28 de minute și 37 de secunde, la peste două minute în urma câștigătoarei, franțuzoaica Sophie Duarte. În clasamentul pe echipe, România a ocupat ultimul loc la senioare, dar trebuie menționat că suceveanca Cristina Casandra a fost cea mai bine clasată dintre cele patru românce, mult mai tinere. Cel de-al doilea sucevean din delegația României, dorneanul Andrei Leancă, a prins o zi slabă, ocupând doar locul 89 dintr-un total de 115 sportivi înscriși la start la categoria juniori. Atletul de la CSM Dorna Vatra Dornei a încheiat cei 6 kilometri ai probei cu timpul de 19 minute și 50 de secunde, la peste două minute în urma învingătorului, turcul Ali Kaya. În clasamentul pe echipe, România a ocupat locul 18, Leanca fiind al treilea dintre „tricolori”.
La Campionatul European de Cros
Suceava a fost reprezentată de doi atleți la Campionatul European de Cros, care s-a desfășurat la finele săptămânii trecute, în Serbia, la Belgrad. Cristina Casandra, de la CSM Suceava, a concurat în proba feminină de seniori, iar Andrei Leancă, de la CSM Vatra Dornei, în proba masculină de juniori.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii