Simpozion interjudețean la Școala Bosanci

> Cadre didactice din 14 județe au participat cu lucrări pe tema „Dreptul la educație în societatea modernă”
 

Cadre didactice din 14 județe din țară și din București au participat cu lucrări la cea de-a III-a ediție a Simpozionului Interjudețean „George Bujorean”, desfășurat săptămâna trecută la Școala Gimnazială Bosanci. Lucrările simpozionului au fost coordonate de profesorii pentru învățământul primar Valeriu Avrămia și Ștefania Matei, sub îndrumarea directorului școlii, prof. Constantin Grosu, și a directoarei adjuncte, prof. Ștefania Amos. Prof. Avrămia a precizat că, adunate la un loc, lucrările trimise s-au concretizat în aproape 200 de pagini, fiind trimise de cadre didactice din Craiova, Dolj, Hunedoara, Iași, Botoșani, Vaslui, Timiș, Pitești – Argeș, București, Galați, Cluj, Neamț, Brăila și foarte multe din județul Suceava. Simpozionul s-a desfășurat pe 3 secțiuni, și anume „Dreptul la educație în societatea modernă”, „Personalități din mediul rural”, la care au fost prezentate scurte biografii, și „Ziua educației”, care a cuprins articole, studii, cercetări, inovații, metode aplicate etc. Dintre aspectele cuprinse în lucrările trimise, prof. Avrămia a menționat educația, unul din drepturile fundamentale ale omului, relația profesor-elev, care „trebuie să fie una deschisă, bazată pe sprijin reciproc, cooperare, dialog”, domeniul psihomotric, metode și stiluri de predare, suprasolicitarea intelectuală a elevilor, stimuli de stres etc.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI