Interes deosebit pentru competiția „Cupa 1 Decembrie”

> Manifestarea a fost organizată de Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod”
 

La finele săptămânii trecute, Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” din cartierul Ițcani a organizat, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, o competiție sportivă sub denumirea de „Cupa 1 Decembrie”. La întrecerile de tenis de masă, șah, handbal și fotbal au concurat peste 60 de elevi. În competiția de tenis de masă la masculin clasele V-VIII clasamentul final a fost următorul: Locul I – Tudor Popescu clasa a VIII-a A Locul II – Stejărel Ferar clasa a VIII-a B Locul III – Cosmin Roman clasa a VIII-a B La feminin, clasamentul le-a avut pe primele două poziții pe: Locul I – Ioana Neamțu clasa a VII-a A Locul II – Anca Rebenciuc clasa a VII-a B În competiția de șah s-au remarcat: Ștefan Guliciuc clasa a VIII-a B, Mihai Apăvăloaie clasa a VII-a B, Cristian Onofraș clasa a III-a A, Ciprian Gubernu clasa a IV-a A și Alexandru Dăscălescu clasa a II-a A. Turneul de handbal feminin a fost câștigat de echipa claselor a VII-a, care s-a impus cu 13-10 în finala cu selecționata claselor a VIII-a. La fotbal, competiția a fost organizată la clasele a III-a, a IV-a și a VIII-a, învingătoare fiind formațiile claselor a III-a A, a IV-a B și a VIII-a B. Competiția sportivă s-a desfășurat în condiții optime în sala de sport a Școlii „Grigore Ghica Voievod”, amfitrionii competiției sportive „Cupa 1 Decembrie” fiind profesorii Marius Păvăluc și Brîndușa Sofica, un aport important având și învățătoarea Doina Tătar. Cei care au urcat pe podiumul de premiere au fost recompensați cu premii și diplome oferite de DJST Suceava și sponsorul Tipografia „Celestin”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI