Asociația Internațională a polițiștilor – Regiunea 1 Suceava, alături de copiii cu autism

Ieri, la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, 20 de copii bolnavi de autism au primit jocuri de socializare interactive și jucării personalizate oferite de polițiștii de prevenire din cadrul IPJ Suceava.
 

Jucăriile și jocurile cu care au fost dotate toate sălile de terapie au fost procurate prin intermediul polițiștilor suceveni cu sprijinul Asociației Internaționale a Polițiștilor – Regiunea I Suceava (IPA – Regiunea 1 Suceava). S-au purtat discuții cu personalul care lucrează zi de zi cu acești minori, fiind accentuate aspectele cu privire la riscul victimal al tinerilor cu dizabilități și procedeele speciale de promovare a recomandărilor cu caracter preventiv. „Adaptarea mesajului preventiv în funcție de specificitatea elementelor impuse de grupul țintă, identificarea unor mijloace de comunicare adecvate, constituie elemente esențiale în implementarea conceptului preventiv. Rolul poliției în comunitate excede definițiilor și reglementărilor procedurale. O poliție puternică înseamnă o comunitate puternică, reprezintă premisa pentru dezvoltare și performanță. Pe lângă instrumentul ce garantează ordinea și liniștea publică, poliția devine un barometru al educației civice și al capacității de adaptare a comunității la noile realități sociale. Instituțiile statului își dau, în fața comunității pe care o deservesc, examenul adaptabilității și utilității în condițiile unor realități ce ridică noi standarde și implică noi provocări. Toate victimele unei infracțiuni sunt vulnerabile prin definiție și, prin urmare, au nevoie de un tratament sensibil și atent. Unele victime sunt însă și mai expuse la persecutări sau intimidări suplimentare din partea persoanelor suspectate sau învinuite sau a complicilor lor. În plus, unele victime sunt deosebit de expuse riscului de a fi în continuare afectate sau lezate prin implicarea lor în procedurile penale, fie prin furnizarea de elemente de probă, fie prin alte forme de participare. Aceste victime necesită măsuri speciale în vederea reducerii la minimum a probabilității ca astfel de prejudicii să apară. Majoritatea copiilor și persoanelor cu handicap sunt expuse unui risc de prejudiciu datorită caracteristicilor lor personale. Ca grup, aceste persoane pot fi imediat identificate ca fiind vulnerabile, iar în majoritatea cazurilor ele au nevoie de măsuri speciale. Este dureros să vezi că și copiii cu dizabilități sunt împinși forțat spre o viață într-o societate în care ei învață la perfecție că sunt bolnavi, că sunt diferiți (în rău nu în bine), că ei beneficiază de un tratament special căci au o problemă, o dizabilitate. Sunt idei preconcepute, care pun bazele unei întregi dezvoltări ulterioare. Sunt lucruri luate în considerare și de către infractori, în căutarea unei ,,victime perfecte”, care nu va fi ascultată, nu se va putea exprima, nu se va putea apăra. Având în vedere particularitățile grupului țintă, metodele de intervenție și comunicare identificate de polițiști s-au constituit, în principal, în jocuri și participare interactivă”, ne-a spus insp. princ. Ionuț Epureanu, coordonatorul Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Suceava și purtătorul de cuvânt al IPJ.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI